Michael Douglas intră perfect în pielea personajului său, un om în aparenţă liniştit, în \"Cădere liberă\". Sursa: Reuters
Impecabil tuns, îmbrăcat în costum, cu servietă diplomat, William Foster (Michael Douglas) se grăbeşte să ajungă acasă la fosta lui soţie pentru că este ziua fiicei lor. Dar se pare că totul este împotriva lui: mai întâi traficul aglomerat, apoi un vânzător coreean care nu-i dă fise de telefon, o bandă de golani, proprietarul unui magazin cu obiecte de cult naziste etc.
Pe măsură ce obstacolele se înmulţesc, furia acestui om creşte. Nici nu e de mirare, deoarece, în trecut, comportamentul său violent a impus un ordin judecătoresc de restricţie legat de fosta soţie şi copil.
Michael Douglas (67 de ani) a primit de curând premiul de excelenţă "Kirk Douglas", trofeu creat special în cinstea tatălui său. Distincţia i-a fost acordată în cadrul festivalului de film de la Santa Barbara.
Pe de altă parte însă, cuplul Douglas - Zeta-Jones trăieşte de ceva vreme sub teroare din cauza traficanţilor de droguri care i-au furnizat cocaină şi metadonă fiului lui Michael, Cameron, acum arestat. Pentru a-şi micşora pedeapsa, acesta a dat în vileag numele furnizorilor săi de droguri.
22.00 - TCM