Dacă lumea medicală va găsi în curând un tratament pentru maladia Alzheimer, asta i se va datora şi unei românce de peste ocean. Gabriela Popescu face parte din "elita din exil" a României, iar în laboratorul său de la o universitate americană, experta în biochimie a făcut o descoperire crucială.
În 1985, Gabriela Popescu lua un master în biochimie la Universitatea din Bucureşti. 26 de ani mai târziu, românca este profesor asociat la catedra de biochimie la una dintre cele mai prestigioase universităţi din Statele Unite.
Munca de cercetare a Gabrielei Popescu a dat recent rezultate spectaculoase. Românca a descoperit împreună cu câţiva colegi, că un mic receptor din creier ar fi candidatul ideal pentru un viitor medicament care să trateze pacienţii care suferă de maladia Alzheimer sau care au suferit atacuri cerebrale. Receptorul gestionează printre altele, funcţia memoriei.