Mişcarea 'Occupy Wall Street' ar fi fost iniţiată de 'rebeli profesionişti sârbi' de la 'Centrul pentru acţiuni şi strategii non-violente' (CANVAS) din Belgrad, la iniţiativa CIA, scrie ziarul austriac Die Presse, cu referire la site-ul expertului britanic în domeniul teoriei conspiraţiilor David Icke.
Conform versiunii lui Icke, Agenţia Centrală de Informaţii din SUA (CIA) a 'angajat' CANVAS pentru a dirija 'revoluţiile fabricate', cărora acesta le atribuie nu doar acţiunile de protest ale 'indignaţilor' din ţările occidentale, inclusiv mişcarea anti Wall Street, ci şi evenimente precum 'primăvara arabă' din Egipt şi Tunisia.
Presupusul scop ar fi, în opinia acestuia, 'nu distrugerea sistemului, ci controlul forţelor de opoziţie, iar această nouă mişcare anticapitalistă americană nu ar fi decât o capcană pentru stânga naivă', scrie corespondentul Die Presse la Belgrad Thomas Roser.
Conducerea CANVAS se realizează dintr-un sediu mic de pe strada Gandhi din Belgrad. Din anul 2003, 'pe toate continentele' se desfăşoară cursuri speciale la care au fost instruiţi activişti din mai bine de 37 de ţări, afirmă el.
Potrivit ziarului, 'este distribuit gratuit pe Internet un manual intitulat ,,Lupta non-violentă', care se bucură de un succes la fel de mare printre activiştii din întreaga lume ca şi filmul ,,Cum să răstorni de la putere un dictator,,'.
Organizatorii CANVAS sunt părinţii fondatori ai mişcării Otpor din Serbia, care a jucat un rol crucial în înlăturarea de la putere a lui Slobodan Milosevic.
În sprijinul ipotezei sale, Die Presse mai scrie că, la sfârşitul lunii septembrie, liderul de onoare al Otpor, Ivan Maroviæ , a ţinut în faţa activiştilor americani 'abia vizibili' două conferinţe în care le-a făcut o 'recomandare-cheie' - să ocupe un loc simbolic, cu aluzie la Wall Street.
Repreze