Cele două extreme ale clasamentului pe ţări din subiectul principal tratat recent de revista Newsweek, „Raportul global pe 2011 privind progresul femeilor", evocă imaginile a două lumi diferite.
În capul listei - „Cele mai bune locuri pentru a fi femeie" - găsim suspecţii de serviciu: Islanda şi ţările scandinave, Olanda, Elveţia şi Canada. Acolo întâlnim scoruri de peste 90 de puncte pentru cele cinci categorii ale studiului: justiţie, sănătate, educaţie, economie şi politică. Există femei cu studii superioare care câştigă mai bine decât bărbaţii cu diplomă (în SUA), cei care comit violenţe în familie sunt daţi afară din casă şi monitorizaţi electronic (în Turcia), iar în alte părţi - Danemarca şi Australia - se aleg femei prim-ministru.
Acum să ne uităm la coada clasamentului - „Cele mai rele locuri pentru a fi femeie". În Ciad, cel mai rău loc dintre cele rele, femeile „aproape că nu au drepturi legale", iar fetiţele de 10 ani sunt date legal în căsătorie, aşa cum se întâmplă şi în Nigeria, care ocupă locul şapte în clasamentul negativ. Majoritatea femeilor din Mali - locul cinci - au fost traumatizate prin mutilare genitală. În Republica Democrată Congo, 1.100 de femei sunt violate zilnic. În Yemen eşti liber să-ţi baţi soţia când ai chef.
Deşi e frapant să vezi aceste două lumi reliefate în detalii atât de clare, existenţa lor nu surprinde pe nimeni: experţii în dezvoltare şi organizaţiile pentru drepturile omului semnalează de ani buni aceste inegalităţi. Dar oprimarea sistematică a femeilor tinde să fie privită în termeni de empatie: nu ar trebui să ne comportăm aşa cu femeile pentru că nu e frumos, nu e modern. În schimb, unii cercetători din sfera dezvoltării au început să argumenteze convingător că oprimarea femeilor e o piedică în efortul statelor de a ieşi din sărăcie.
Datele cuprinse în lista Newsweek ne arată că trebuie să punem
