O decizie cu privire la indexarea pensiilor şi recuperarea salarială de către bugetari în anul 2012 va fi luată în funcţie de spaţiul fiscal pe care îl vom avea, impactul bugetar al acestor măsuri depăşind 5 miliarde de lei, a declarat, astăzi, ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu, după întâlnirea cu membrii Comisiei pentru buget, finanţe din Senat.
"Este dorinţa tuturor parlamentarilor. Şi în Guvern există dorinţa de a recupera partea rămasă referitor la salarii şi actualizarea pensiilor, dar noi trebuie să vedem care este spaţiul fiscal pentru a lua această decizie", a spus Ialomiţianu, citat de Agepres.
Şeful de la Finanţe a precizat că sumele alocate din buget pentru investiţii nu vor putea fi reduse, pentru că, numai în cazul în care va finaliza programul de investiţii, România va reuşi să depăşească perioada de criză globală.
"Investiţiile nu le putem reduce, pentru că România va avea şansa să depăşească perioada de criză dacă va duce la bun sfârşit acest program de investiţii, pentru că nu vom putea avea o creştere economică sănătoasă dacă nu vom investi mai mulţi bani - mă refer la infrastructură şi alte programe de investiţii care să multiplice veniturile şi să mărească numărul locurilor de muncă", a spus ministrul finanţelor.
Acesta a adăugat că, în funcţie de spaţiul fiscal existent, va fi luată o decizie. "Sigur, este dorinţa tuturor să se ia decizia privind recuperarea sumelor pentru bugetari şi la pensionari, dar noi nu trebuie să punem în pericol programul de investiţii", a adăugat şeful Finanţelor.
Prognoza de creştere economică, încă o necunoscută
De asemenea, deciziile referitoare la recuperarea salariilor în sectorul bugetar şi indexarea pensiilor vor depinde şi de prognoza de creştere economică ce va fi stabilită la finele lunii octombrie.
"Depinde de