Cum să comunici fără cuvinte într-un muzeu? Cum să ţii trează atenţia unor copii de 2-6 ani timp de o jumătate de oră într-un spaţiu în care regula este „nu atinge”? Cum să-i faci să îndrăgească un mediu care pentru majoritatea este străin, lumea satului, cînd familiarul este la vîrstele acestea totul? Iată provocările pe care le-am întîlnit odată ce am început aventura programelor de educaţie creativă pentru familii cu copii de 2-6 ani în Muzeul Ţăranului Român.

Ca să răspundem la atîtea întrebări şi să găsim apoi soluţii, ne-am strîns cîţiva părinţi: specialişti în educaţie muzeală, actori şi artişti plastici. Iar programele pe care le propune Asociaţia "De dragul artei" sînt pentru un public exigent şi simpatic cum este cel format din părinţii cu copii mici. În lunile septembrie şi octombrie aventura a constat în căutarea lui Antonie Mogoş (creatorul în lemn a casei expusă într-una din sălile Muzeului Ţăranului Român). Aşteptarea celor înscrişi durează un pic, timp în care cei mici încep să se joace cu pernuţele pe care vor sta în sala de muzeu: construiesc case şi se distrează de minune. Ne servesc pe tavă tema programului făcînd ca logica întîmplătoare a lucrurilor să funcţioneze.

Programul "Unde-o fi Moş Mogoş?" începe cu un joc în care copiii şi părinţii lor înţeleg fragilitatea obiectelor din muzeu prin joaca cu o fîşie de şerveţel care, prin atingere, se rupe imediat. Odată momentul epuizat, cei mici arată spre toate obiectele din muzeu cu sfială: „Şi ăsta e fragil!”... Ne-am atins scopul fără să spunem „nu”. Marea provocare la vîrsta asta (despre care ne învaţă toate cărţile moderne de psihologie a vîrstelor mici) este exact aceasta: să folosim cît mai rar cuvîntul „nu”. Acum, că regula a fost interiorizată, mergem mai departe în vizită la Moş Mogoş. Casa aflată în sala MŢR este impresionantă prin ea însăşi. Copiilor le trebuie un timp s-o va