Pentru un film de la care era cît pe ce să ies din sală după prima scenă, pot să spun din start că a meritat să stau pînă la sfîrşit. Posterul promoţional flutura oricum un „cel mai bun film britanic al anului”, dar asta se zicea şi despre Tinker, tailor… pe care îl văzusem cu o zi înainte şi care mă disperase prin încetineala şi autocomplicarea inutile. Tyrannosaur începe cu un om supărat, atît de supărat că îşi omoară cîinele în bătaie. Mi-am zis OK, refuz să mai înnebunesc la o altă demonstraţie de violenţă cu care deja atîtea filme indie ne-au obişnuit, violenţă de dragul violenţei, fluturînd pancarta comodă a realismului (social). Pe regizor, Paddy Considine, care e la primul exerciƫiu de acest gen, dar un cunoscut actor britanic, îl ştiam bine. Filmul cu care mi-a rămas în minte este Dead Man Shoes. Întors din armată, mai întîi îi terorizează şi pe urmă îi omoară, unul cîte unul, pe prietenii ce au contribuit la brutalizarea şi, în final, la sinuciderea fratelui său handicapat mintal. Cam la fel îşi omoară şi personajul principal din Tyrannosaur cîinele.

DE ACELASI AUTOR Nimic despre Japonia Insulele insulei Cînd Dracula cîştigă Moartea unui student După care s-a desfăşurat în faţa mea o poveste cu nişte nuanţări absolut fabuloase, atît ca evoluţie, cît şi ca joc al actorilor, marşînd prin dragoste legată simplu de camaraderia durerii, prin ură, stratificare socială sau catolicism. N-am să spun povestea în sine, am să spun că Peter Mullan este, fără să facă eforturi, o „metodă” pînă la capăt. Reacţiile lui sînt pe cît de neaşteptate, pe atît de incriticabile. Pur şi simplu perfect. Am să mai spun că Olivia Colman, actriţă cunoscută cu precădere din comedii şi seriale (eu o ştiam din Peep Show), este în sfîrşit distribuită la adevărata ei valoare / e imposibil să nu empatizezi cu personajul ei. Bugetul filmului a fost, cred, minim, întrucît totul se d