Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. HIV şi hepatita C pot fi transmise în urma terapiei cu peşti Garra Rufa din saloanele spa

Publicat in Gandul, marți 18 octombrie 2011 ·

Folosirea peştilor Garra Ruffa pentru pedichiură reprezintă o noutate pe piaţa saloanelor de înfrumuseţare, dar specialiştii în domeniul sănătăţii din Marea Britanie avertizează că sănătatea poate fi pusă în pericol.

Peştii folosiţi în spa-uri pot transmite virusuri, precum HIV sau cel al hepatitei C, de la o persoană la alta. Potrivit medicilor, atunci când peştii "ciugulesc" pielea moartă, la nivelul dermei se provoacă mici leziuni, iar aceste zone devin un mediu propice pentru pătrunderea bacteriilor şi a virusurilor în organism.

Potrivit experţilor, persoanele care suferă de diabet, psoriazis sau care au un sistem imunitar slăbit sunt cele mai vulnerabile şi ar trebui să evite un astfel de ritual de înfrumuseţare, informează Daily Mail.

În noul ghid al Health Protection Agency se precizează că, deşi riscul apariţiei infecţiilor şi al transmiterii bolilor de la o persoană la alta este ridicat în cazul ustensilelor obişnuite pentru pedichiură, terapia cu peşti Garra Ruffa trebuie încercată cu precauţie.

Bolile fi transmise de la o persoană la alta prin intermediul peştilor sau prin apa folosită de clientul precedent şi neschimbată după utilizare.

Peştişorii Gaffa Rufa sunt folosiţi în saloanele de înfrumuseţate, pentru "ciugulirea" pielii moarte din jurul unghiilor. În ultimii ani manichiura cu aceşti peşti a devenit o procedură foarte populară, existând chiar persoane care au declarat că s-au vindecat de anumite boli de piele datorită lor.

"Riscul este extrem de mic, dar nu poate fi exclus în totalitate", afirmă medicii.

În anumite zone din America această practică a fost deja interzisă din această cauză.

Peştii Garra Ruffa - tratament pentru psoriazis

În Turcia, aceşti peşti sunt folosiţi şi pentru tratarea psoriazisului, a eczemelor sau pentru îndepărtarea pielii tari de pe picioare. Efectul terapeutic se d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 6 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 9 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°