Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au decis să o demită pe procuroarea Sorina Cecilia Ciornei, care ocupa postul de adjunct al prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva. Membrii Consiliului au luat această decizie, după ce au fost sesizaţi chiar de şeful procuroarei Ciornei. De asemenea, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au decis şi sancţionarea disciplinară a Sorinei Cecilia Ciornei.
În urma unei anchete pornite de Consiliul Superior al Magistraturii la sesizarea conducerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, a rezultat faptul că procuroarea Sorina Cecilia Ciornei a încălcat cu bună ştiinţă mai multe prevederi legale, care reglementează redactarea declaraţiilor de interese ale magistraţilor, precum şi regimul incompatibilităţilor, aşa cum este el reglementat de Codul de Procedură Penală. Concret, procuroarea Sorina Cecilia Ciornei a soluţionat un dosar în care apărător era nepotul ei de soră. În cauză, era anchetat un bărbat, acuzat că ar fi condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Expertiza medico-legală făcută în acest caz a arătat că alcoolemia bărbatului era de 1,7 la mie.
Adică, mai mult decât dublul alcoolemiei dincolo de care fapta este considerată infracţiune, nu contravenţie. Codul rutier stabileşte această limită la 0,8 la mie. În acest dosar, Sorina Cecilia Ciornei a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi sancţionarea şoferului implicat în acest caz cu amendă administrativă în valoare de 1.000 de lei. "Noi credem că sancţiunea dispusă în acest caz nu ar fi fost atât de blândă dacă persoana aflată sub urmărire penală nu ar fi fost apărată de nepotul procuroarei. În astfel de cazuri, practica, fără a fi obligatorie, este aceea de a obţine o pedeapsă cu suspendare. Însă există şi posibiliatea de a obţine în instanţă o pedeapsă de condamnare la închisoare cu executare, dacă vorbim de o depăşir