Noua Republică, „platforma“ politică de centru-dreapta lansată de Mihail Neamţu săptămâna trecută, nu este nici mişcare „grassroots“, nici partid politic. Este o construcţie virtuală căreia îi lipseşte, deocamdată, substanţa.

Despre nevoia unei mişcări politice „la firul ierbii“ care să revitalizeze dreapta românească se vorbeşte de multă vreme, în condiţiile în care imaginea PDL este întunecată de măsurile de austeritate de anul trecut, peste care s-a suprapus un şir aparent nesfârşit de cazuri de corupţie şi dovezi cotidiene de incompetenţă la vârful guvernării. Electoratul Alianţei D.A. din 2004 – urban, educat, mobil, autonom, relativ prosper – a abandonat partidele de dreapta, dezamăgit de prestaţia PNL şi, ulterior, a PDL la guvernare, dar, lucru esenţial, nu s-a poziţionat la stânga. Ideea de Mişcare Populară are drept obiectiv recuperarea acestui segment electoral important, singurul capabil să ofere legitimitate unui program de reforme economice şi politice. Este însă Noua Republică o astfel de mişcare populară?

Cu siguranţă, Noua Republică nu este o mişcare grassroots. Lăsând deoparte faptul că acest gen de mişcări politice nu sunt formalizate şi nu au un lider oficial, există mai multe condiţii care ar trebui îndeplinite şi pentru care Noua Republică nu se califică. România a cunoscut două asemenea mişcări în ultimii 20 de ani: Piaţa Universităţii şi revolta „subterană“ din anul 2004. În ambele cazuri, a fost vorba de o revoltă împotriva nedreptăţilor săvârşite de sistem: în 1990, faţă de confiscarea revoluţiei de către comuniştii lui Iliescu, în 2004, faţă de corupţia, cenzura şi autoritarismul regimului Năstase. În 2011, nu există nicio nedreptate strigătoare la cer împotriva căreia să te revolţi, niciun vinovat pe care să-l identifici cu claritate morală. Este imposibil să declanşezi o mişcare antisistem când nu eşti capabil să-i ident