Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Petcu nu-şi poate justifica banii

Publicat in GAZETA de SUD, marți 18 octombrie 2011 ·

ANI cere comisiei de specialitate a Curţii de Apel Bucureşti să verifice averea lui Marius Petcu, după ce a constatat că acesta nu poate justifica aproximativ 725.000 de euro din perioada în care a fost preşedinte al Federaţiei Sanitas şi al CNSLR-Frăţia

Inspectorii de integritate au constatat, în urma evaluării începute în 29 noiembrie 2010, că există o diferenţă de 3.024.615 lei (725.312 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de Marius-Grigore Petcu, preşedinte al Federaţiei Sindicale Sanitas din România în perioada 17 septembrie 2004 - 1 aprilie 2011 şi al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, între 28 septembrie 2000 şi 1 aprilie 2011, se arată într-un comunicat de ieri al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

„Veniturile de natură salarială, realizate în perioada supusă evaluării de domnul Petcu Marius-Grigore, împreună cu soţia sa, doamna Petcu Claudia, au fost în cuantum total de 1.250.752 de lei“, a precizat ANI.

În aceste condiţii, ANI a dispus sesizarea Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate de Marius Petcu în perioada exercitării funcţiei de preşedinte al Federaţiei Sindicale Sanitas şi al CNSLR-Frăţia.

De asemenea, ANI a dispus sesizarea Primăriei Sectorului 4 Bucureşti, în vederea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât suprafaţa imobilului deţinut în Bucureşti, declarată organului fiscal în vederea impozitării, este mai mică cu 178 de metri pătraţi decât cea rezultată din expertiza tehnică extrajudiciară, fapt care a determinat un calcul eronat al impozitului pe clădire.

Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, est

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum 57 minute
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum 22 minute
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 9 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

HOROSCOP 4 martie 2025: Previziuni pentru fiecare zodie - Ce îţi rezervă astrele astăzi

Mediafax acum 10 ore
Horoscop 4 martie Berbec Astăzi, energia ta poate fi mai puternică decât de obicei, dar ai grijă să nu exagerezi cu impulsivitatea. În relaţiile tale, ar putea apărea tensiuni, dar dacă eşti atent la cuvinte şi acţiuni, vei evita conflictele inutil

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 8 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 5 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°