Portarul de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB). O florăreasă sexagenară, de lângă Casa ”Matei Corvin”. O echipă de muncitori care lucrau la canalizare într-un cartier clujean. Sunt câteva din imaginile cu care am rămas în minte după acțiunea ”Marea expropriere”, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute în Cluj-Napoca și la Răchițele, satul natal al premierului Emil Boc. Salopetele de ”expropriatori” le-au atras atenția. Și și-au dat seama din prima ”Voi sunteți cu Roșia Montană”, ne-au spus, oprindu-ne din drum. Asta chiar dacă, exceptând VoxPublica și câteva bloguri (pe care mă îndoiesc că le-ar fi citit), nimeni nu anunțase în vreun fel acțiunea. Ne-au spus că sunt de partea noastră și ne-au încurajat.
Desigur, niciunul dintre aceștia nu cunoștea în amănunt problematica situației de la Roșia Montană. Nu citiseră rapoartele Academiei Române, luările de poziție ale profesorilor universitari de la ASE și UBB, ale experților ICOMOS, ale cercetătorilor de la Ad-Astra, ale arhitecților din OAR și UAR și habar nu aveau despre studiile cercetătorilor americani ori australieni referitoare la efectele mineritului de suprafață și ale utilizării masive a cianurilor, nici despre schimbările climatice, nici despre directivele Comisiei Europene. Majoritatea ”informațiilor” pe care le aveau erau din clipurile publicitare ale RMGC, din afirmațiile lui Traian Băsescu și din cele câteva show-uri de televiziune care au dezbătut subiectul.
Bunul simț le spunea însă că ceea ce se preconizează a se face la Roșia Montană nu e un ”interes al României ori al românilor”, ci un furt. Că ”salvarea patrimoniului cultural” nu se poate face cu dinamită și cu excavatoarele. Că o carieră, fie ea și de aur, e doar o carieră în care nu au cum să lucreze ”mii de oameni”. Că poluarea și distrugerea mediului nu poate fi remediată printr-o distrugere a mediului și mai mare. Că sutele
