Poliția Locală Sibiu pune la dispoziția recenzorilor și a cetățenilor un număr de telefon care poate fi apelat le nevoie în perioada 20-31 octombrie 2011: 0269 208 975.
CITIŢI ŞI:
Educaţie prin imagine pentru câteva mii de copii, la Astra Film Junior 2011
Chivulete suspendat şase luni după ce a făcut praf meciul Petrolul - Voinţa Sibiu 4-1
Volutarii de la Crucea Roşie au împărţit alimente persoanelor nevoiaşe din Sibiu
Recenzorii care întâmpină probleme în teren, în activitatea lor de a culege informații pentru Recensământul populației și al locuințelor 2011, pot apela acest număr de telefon, Poliția Locală urmând să îi sprijine în aceste cazuri nedorite.
De asemenea, cetățenii care au îndoieli cu privire la calitatea celui care se prezintă drept recenzor pot apela acest număr de telefon. „Menționăm faptul că recenzorii care vor culege date din teren și care vor intra în casele oamenilor pentru a completa aceste formulare au legitimații pe care le este inscripționat numele și care poartă ștampila Primăriei Municipiului Sibiu”, spune Mirela Gligore de la Primăria Sibiu.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: