Asociaţia Pro Democraţia (APD) vă invita miercuri, 19 octombrie 2011, începând cu ora 15.00, la dezbaterea publică cu tema „Democraţie? La ce bun! ”. Aceasta va avea loc în sala festivă a Colegiului Naţional Andrei Şaguna cu sediul în Şirul Andrei Şaguna, Nr. 1, Braşov.
Acesta eveniment face parte din seria dezbaterilor organizate în cadrul proiectului „Cluburi pentru democraţie”, implementat de Asociaţia Pro Democraţia şi finanţat de către Fundaţia Konrad Adenauer – România.
Dezbaterea va fi moderată de către Cristian Pîrvulescu, preşedinte al Asociaţiei Pro Democraţia. La acest eveniment vor participa elevi din patru licee braşovene, profesori şi mass media.
Scopul proiectului este creşterea nivelului de informare, înţelegere şi aplicare de către tineri a valorilor şi principiilor democratice.