Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Corupţia şi şpaga pe înţelesul tuturor" Cum ar trebui să reacţioneze funcţionarii publici când primesc mită

Publicat in Ziua Constanta, marți 18 octombrie 2011 ·

Ideea de corupţie în rândul funcţionarilor publici este deja adânc înrădăcinată în minţile românilor în general, şi ale constănţenilor, în particular. Cu informări aproape săptămânale trimise de procurorii constănţeni despre poliţişti prinşi de ofiţerii Anticorupţie cu mâna pe plicul cu şpagă sau despre indivizi duşi cu „ploconul" la organul de poliţie, constănţenii au ajuns să creadă că, în oraşul şi-n judeţul lor, sistemul MAI a fost practic sufocat de corupţie. Şi totuşi, lucrurile nu sunt întotdeauna chiar atât de negre, iar în Constanţa există şi poliţişti cinstiţi, la fel cum există şi cetăţeni oneşti. Pentru a face diferenţa între cele două categorii, ZIUA de Constanţa demarează, începând cu această ediţie, campania „Corupţia şi şpaga pe înţelesul tuturor", prin intermediul căreia vom prezenta detalii şi elemente importante în depistarea comportamentului funcţionarilor publici obişnuiţi „să primească". De asemenea, vom prezenta şi modul în care trebuie să reacţioneze un funcţionar la corupţie.

Conform celor stabilite de specialişti, „proba integrităţii trebuie să constituie un factor important în promovarea personalului, iar aprecierea acestui factor nu trebuie să se bazeze doar pe măsura în care individul şi-a păstrat reputaţia nepătată, ci şi pe faptul că a protejat, în mod activ integritatea unităţii / structurii prin iniţierea unor acţiuni împotriva celor care au oferit mită şi a funcţionarilor care au acceptat-o". Prin intermediul unui ghid special conceput, funcţionarilor li se atrage atenţia că nu au voie să primească ori să accepte promisiunea unor sume de bani sau bunuri pentru a îndeplini un act ce intră în atribuţiile lor de serviciu, pentru a întârzia îndeplinirea unui act ori pentru a îndeplini un act contrar. „De foarte multe ori cetăţenii sunt dispuşi să ofere sume de bani pentru a le fi rezolvate anumite cereri, pentru a fi serviţi cu înt

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 33 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 33 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reziliat contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, închis de către inspectorii ANPC - surse

News.ro acum o ora
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a reziliat, vineri, contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, unde au fost găsite nereguli de către inspectorii ANPC, şi care a fost închis, au precizat surse parlamenta

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°