Asociaţia Română de Mediu consideră necesară sistarea de urgenţă a lucrărilor la cele zece microhidrocentralele ce se construiesc pe cursurile de apă de lângă Transfăgărăşan, deoarece aceste lucrări se execută fără respectarea legislaţiei de mediu.
Obiectivele, amplasate amonte de lacul de acumulare de la Vidraru, sunt situate într-o arie protejată încadrată în reţeaua Natura 2000 ca sit de importanţă comunitară. Recent s-a constatat că lucrările au fost demarcate şi pe râul Buda, execuţia lucrărilor şi plasarea conductelor în albia minoră a râului făcându-se cu afectarea zonei de protecţie a malurilor.
Asociaţia Română de Mediu este o organizaţie profesională şi patronală, ce reuneşte peste 400 de specialişti din cadrul autorităţilor de mediu, administraţiei publice locale şi centrale, cercetători, cadre didactice şi specialişti din sectorul economic cu activitate în domeniul protecţiei mediului.