Victor Niculescu, Fonfo pentru apropiaţi, este cunoscut de suporterii mai vechi ai Universităţii. Este fostul fundaş dreapta al echipei din Bănie, echipă cu care în anul 1974 a câştigat primul campionat din istoria Ştiinţei.
• Jurnalul Naţional: Un moment cam neprielnic pentru acest interviu, ştiind care este situaţia Universităţii în momentul de faţă.
Victor Niculescu: Nu credeam să ajung vreodată să trăiesc aceste vremuri. Ceea ce se întâmplă acum este sinonim cu ridicolul. Craiova era o stare de spirit, o echipă de tradiţie care nu merită un asemenea tratament.
• La ce tratament vă referiţi, există un vinovat pentru tot răul care s-a abătut asupra Ştiinţei?
Tratamentul la care a fost supusă această echipă de către Ligă şi Federaţie. Au tăiat în carne vie, fără anestezie. Vinovat este şi Mititelu, dar vina lui este mai mică. A plătit din prea multă dragoste şi pasiune. Nu ştiu cum e cu datoriile, cu darea în judecată a Federaţiei, care nu prea e, ştiu doar că Universitatea, momentan, nu mai există, şi asta doare teribil.
• Doare mai mult decât pierderea campionatului din 1973?
Atunci a fost cu totul altceva. Am pierdut la golaveraj, un singur gol diferenţă, a luat Dinamo campionatul. Erau alte vremuri, nu vreau să-mi amintesc… Da, doare mai mult. Atunci am pierdut un titlu, dar l-am luat peste un an, în ’74. Acum nu mai existăm, ne-au furat buletinul de identitate.
• De ce Federico Fellini, doar aţi fost fotbalist?!
Şi economist. Şi pasionat de film. Atunci erau alte vremuri. În afară de fotbal şi şpriţ, mai aveam puţin timp şi pentru altele. Eu am fost şi sunt pasionat de film, iar vorbele lui Fellini „Exişti doar în ceea ce faci” m-au marcat toată viaţă. Şi mai are una tare italianul: „Dac-ar fi să fac un film despre viaţa unui suflet, ar ieşi până la urmă despre mine”, totodată am