● Jurnalul Naţional: Vă filau şi cu mijloace tehnice?
● Katherine Verdery: Da, în camerele de hotel în care stăteam au fost tot timpul microfoane. Îmi percheziţionau camera în lipsă, din două în două zile. Am găsit la CNSAS notiţele mele de cercetare antropologică, pe care le fotografiaseră şi le traduseseră. A fost o mare performanţă a lor fiindcă eu scriam cu abrevieri, fără vocale şi au reuşit să desluşească aproape tot, într-o română literară. Am avut la un moment dat şi o cameră video la hotel, mă filmau în chiloţi, când făceam patul. M-am văzut în chiloţi, în dosar. Mai aveau şi "tehnică operativă mobilă", mă înregistrau ambiental când mergeam, de exemplu, să beau o cafea cu cineva. Un informator, de exemplu, a dat o notă amănunţită despre ce a discutat cu mine la o masă, în oraş. Un ofiţer a scris pe notă că turnătoria se verifică prin "mijloace T.O.", dovadă că mă şi înregistraseră, nu le ajungea turnătorul.
Dintre prietenii dumneavoastră români din mediu universitar v-au turnat mulţi?
Din păcate, da. Unii au spus lucruri banale, alţii au făcut exces de zel. Scriau ce mâncam, ce lucruri am, ba chiar cu cine fac dragoste. Alţii întăreau convingerea Securităţii că aş fi agent CIA. Cei mai răi îi implicau şi pe alţii, spuneau la cine merg mai des în birou, la cine mănânc, îmi prospectau viaţa intimă. Din păcate, erau şi oameni de foarte bună factură intelectuală, nu doar mediocrităţi academice.
● Daţi nişte nume?
● Nu vreau acum, las justiţia să îi declare ca atare. Pe de altă parte, aş vrea întâi să văd ce i-a determinat să facă asta, dacă au acţionat voluntar sau sub presiune.
● Dar în sens invers, puteţi să daţi numele cuiva care a refuzat să vă toarne?
● Da, dar asta nu ştiu din dosar. Un istoric neamţ, Konrad Gundisch, între timp emigrat în Germania, a refuzat să mă toarne, mi-a spus ch
