Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Năstase şi Tăriceanu:Clădirea Parlamentului, rece şi tristă deoarece n-a avut destule lucrări de artă

Publicat in Adevarul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Călin Popescu Tăriceanu şi Adrian Năstase au pledat, la şedinţa Biroului Permanent, pentru amplasarea în Palatul Parlamentului a bustului de bronz a lui Carol I, care va fi donat de Regele Mihai, ei apreciind că această clădire este rece şi tristă deoarece nu a avut suficiente lucrări de artă.

Potrivit stenogramei şedinţei de marţi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase a spus că în clădirea Parlamentului trebuie "adăpostit" tot ce este legat de istoria României, deoarece prezentul îl reprezintă parlamentarii, "prin statuile lor vii", unii având chiar şi nişte fotografii pe pereţii clădirii, referindu-se la pozele cu foştii preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului.

"Consider că noi, în această clădire, trebuie să adăpostim tot ceea ce este legat de istoria României, prezentul îl reprezentăm noi, prin statuile noastre vii, care sunt aici şi unii dintre noi au chiar şi nişte fotografii, deja, pe unii dintre pereţii clădirii", a spus Năstase.

El a arătat că trebuie găsit un loc unde să fie amplasat acest bust, că această clădire a fost considerată rece pentru că nu a avut suficiente lucrări de artă şi este dificil de amenajat astfel încât să nu fie legată doar de un trecut foarte recent.

Căutări prin Palatul PArlamentului

"Să vedem unde îl punem! Nu ştiu, dacă e posibil să găsim, de îndată, un loc, ar fi chiar foarte bine. Nu are rost să ne speriem de Carol I. Nici nu mai trăieşte! Eu cred că a făcut o mulţime de lucruri pentru statul român, pentru Parlament, deci eu chiar că lucrul acesta nu face decât să consolideze rolul Parlamentului. Şi acum, clădirea asta a fost considerată, întotdeauna, foarte rece, pentru că nu a avut suficiente lucrări de artă şi a fost şi este în continuare dificil să reuşim să o amenajăm în aşa fel încât să fie convenabilă şi să nu fie legată doar de un trecut foarte recent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 33 minute
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 22 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum o ora
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 37 minute
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 30 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 44 minute
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum 51 minute
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 2 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Procesul lui Vlad Pascu continuă vineri. Nou termen în dosar la Judecătoria Mangalia

Ziare.com acum o ora
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, este programat vineri, 21 iunie, la Judecătoria Mangalia. La acest termen vor fi citate părţile şi martorul Gabriel Radu, propus de părţile civile. În urmă cu o săptămână, ju

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°