Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorii din UMF Iaşi şi directorul firmei Maguay acuzaţi că au fraudat o licitaţie, arestaţi

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Cei doi directori din cadrul UMF Iaşi şi directorul firmei Maguay Impex SRL Bucureşti, cercetaţi în dosarul privind trucarea licitaţiei pentru platforma e-learning a universităţii, au fost arestaţi preventiv, marţi seară, pentru 29 de zile, în baza deciziei luate de judecătorii Curţii de Apel Iaşi, scrie Mediafax.

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au decis, marţi seară, după mai bine de opt ore de audieri, arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a directorilor UMF Iaşi Adrian Ciureanu şi Daniela Druguş, precum şi a reprezentantului firmei Maguay Impex SRL Bucureşti Corvin Pughin, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit judecătorului Aurel Dublea, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Iaşi, sentinţa de marţi seară a instanţei ieşene nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cei doi directori din cadrul UMF Iaşi şi directorul firmei Maguay Impex SRL Bucureşti sunt acuzaţi că ar fi fraudat licitaţia pentru platforma e-learning a UMF Iaşi, realizată din fonduri europene.

Audierea celor trei persoane la Curtea de Apel Iaşi a început la prânz, iar şedinţa a durat peste opt ore.

Angelica Enache, avocatul lui Corvin Pughin, directorul firmei Maguay Impex SRL, a declarat presei că în dosar figurează şi un denunţ al fostei soţii a lui Adrian Ciureanu.

Potrivit avocaţilor, proba cu cea mai mare greutate administrată de procurorii DNA ar fi un raport al Departamentului de Luptă Antifraudă.

"Este un raport al acestui departament, făcut de doi specialişti în care se arată faptul că acest proiect nu ar fi fost implementat, contrar celor spuse de către angajaţii Ministerului Comunicaţiilor", a declarat avocatul Liviu Bran.

Tot marţi dimineaţă, urma să fie audiat la DNA Iaşi rectorul UMF, Vasile Astărăstoae, însă acesta nu s-a prezentat la audieri, motivul fiind lipsa asistenţei juridice, a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 2 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi, 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-minist

Senatorul POT Ciprian Pintea, condamnat pentru a doua oară după ce a condus fără permis. Decizia instanței nu este definitivă

HotNews acum 8 ore
Senatorul POT Ciprian Pintea se află la a doua condamnare după ce a fost prins de poliție conducând fără permis. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe Pintea la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare. Pintea a fost prins de

Lia Savonea – singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

HotNews acum 8 ore
Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), potrivit informațiilor difuzate marţi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pe 19 mai, CSM a

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

Patronul unui club celebru din București, reținut pentru trafic de droguri. Ce au găsit anchetatorii la locuința sa

HotNews acum 10 ore
Andrei Şoşa, patronul clubului „Expirat” din Bucureşti, în vârstă de 46 de ani, a fost reţinut marţi de procurorii DIICOT pentru trafic intern şi internaţional de droguri, au declarat surse judiciare pentru Agerpres. Bărbatul este acuzat că, în luna

Prime de zeci de milioane de lei, acordate ilegal angajaților de la Transelectrica. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul

HotNews acum 8 ore
Prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de 28.990.440 lei, acordate în alte condiţii decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă şi deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii au fost

Netanyahu este „cea mai mare amenințare” la adresa securității din Orientul Mijlociu, susține Erdogan

HotNews acum 3 ore
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu reprezintă „cea mai mare amenințare” la adresa securității din Orientul Mijlociu, a afirmat marți liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, într-o postare pe pagina de socializare a președinției turce, i

Vremea

București
acum

21°
mie.

18°/30°
joi

21°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

14°/20°
Constanta
acum

20°
mie.

19°/26°
joi

20°/26°
vin.

19°/24°
sâm.

17°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

14°/28°
joi

16°/27°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°