Cei doi directori din cadrul UMF Iaşi şi directorul firmei Maguay Impex SRL Bucureşti, cercetaţi în dosarul privind trucarea licitaţiei pentru platforma e-learning a universităţii, au fost arestaţi preventiv, marţi seară, pentru 29 de zile, în baza deciziei luate de judecătorii Curţii de Apel Iaşi.
Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au decis, marţi seară, după mai bine de opt ore de audieri, arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a directorilor UMF Iaşi Adrian Ciureanu şi Daniela Druguş, precum şi a reprezentantului firmei Maguay Impex SRL Bucureşti Corvin Pughin, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit judecătorului Aurel Dublea, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Iaşi, sentinţa de marţi seară a instanţei ieşene nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cei doi directori din cadrul UMF Iaşi şi directorul firmei Maguay Impex SRL Bucureşti sunt acuzaţi că ar fi fraudat licitaţia pentru platforma e-learning a UMF Iaşi, realizată din fonduri europene.
Audierea celor trei persoane la Curtea de Apel Iaşi a început la prânz (marţi n.r.), iar şedinţa a durat peste opt ore.
Angelica Enache, avocatul lui Corvin Pughin, directorul firmei Maguay Impex SRL, a declarat presei că în dosar figurează şi un denunţ al fostei soţii a lui Adrian Ciureanu.
Potrivit avocaţilor, proba cu cea mai mare greutate administrată de procurorii DNA ar fi un raport al Departamentului de Luptă Antifraudă.
"Este un raport al acestui departament, făcut de doi specialişti în care se arată faptul că acest proiect nu ar fi fost implementat, contrar celor spuse de către angajaţii Ministerului Comunicaţiilor", a declarat avocatul Liviu Bran.
Tot marţi dimineaţă, urma să fie audiat la DNA Iaşi rectorul UMF, Vasile Astărăstoae, însă acesta nu s-a pr