Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul Lotului 1 Moraviţa s-a mutat la Tribunalul Timiş din cauza lui Lilian Matei

Publicat in Adevarul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Curtea de Apel Timişoara a declinat competenţa judecării Lotului Moraviţa 1 în favoarea Tribunalului Timiş, din cauza lui Lilian Matei, care nu era organ de cercetare al poliţiei judiciare în momentul săvârşirii faptelor de care este acuzat de procurorii DNA.

„Completul de judecată al Curţii de Apel Timişoara - Secţia Penală, investit cu soluţionarea dosarului privind aşa - zisul „Lot Moraviţa I" cuprinzând un număr de 69 de inculpaţi, vameşi şi poliţişti de frontieră a decis declinarea competenţei judecării cauzei în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş", a anunţat Biroul de Presă al Curţii de Apel Timişoara.

Din adresa nr. 1160053 din 22.04.2011 a Inspectoratului Judeţean al Politiei de Frontiera Timiş aflata la fila 87-88 din Vol.II din dosarul de urmărire penală rezultă că Matei Viorel Lilian a fot mutat la acest inspectorat de la IPJ Timiş - Poliţia Oraşului Sânnicolau Mare. La data mutării, Matei Viorel Lilian făcea parte din structurile Poliţiei Judiciare, menţionându-se că această calitate şi-a păstrat-o şi în cadrul IJPF Timiş. Se menţionează însă că, nu există niciun document care să ateste desemnarea sa ca organ de cercetare al Poliţiei Judiciare, nici măcar în cadrul poliţiei naţionale şi cu atât mai puţin în cadrul poliţiei de frontieră. Din aplicaţia e- Resurse rezultă însă că desemnarea acestuia a fost făcută în baza Ordinului / Dispoziţiei nr. 4140 din 11.04.2005 luând în considerare avizul Procurorului General nr. 1030/C/2005, ordin care nu există şi nu l-a văzut nimeni niciodată, cu atât mai puţin instanţa de judecată, pentru a-şi putea stabili în mod legal competenţa. Dacă în cazul altor doi ofiţeri de poliţie, la care se face referire prin aceeaşi adresă, ordinul şi dispoziţia de numire a lor ca poliţişti judiciari există, doar că sunt secrete şi nu pot fi cunoscute de organele judiciare, în cazul ofiţerului de poliţie Matei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 3 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 8 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 4 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 6 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°