Rudolf Steiner spune ca, daca am trecut prin viata creator (nu fara greseli, dar constructiv!) peste diversele etape de sapte ani, atunci, in mod normal prin noi trebuie sa transpara intelepciunea varstei. Batranetea e procesul prin care fortele sufletesti eliberate se transforma in forta spirituala. Dar, aceasta transformare se face cu un cost: aceasta eliberare duce la… ruinare fizica. Exista riscul, ca sa fim invadati de teroarea varstei a treia: teama de boala, frica de neputinta fizica, teama de singuratate, saracia sufleteasca, obsesia unor pacate savarsite si nemarturisite sau neiertate.
Poate aparea depresia profunda. Aceasta depresie poate avea forma pierderii vitalitatii si epuizarii pe fondul despartirii de camin, de partener, de ocupatie, de radacinile, care ne tin legati de viata. Acum omul se simte ingreunat, intunecat, izolat, prizonier al trecutului, fara perspectiva de viitor. Lipsa oricarui impuls de activitate si epuizarea pot deveni lipsa dorintei de a trai. De aceea apar si atatea cazuri de sinucideri la pensionari! Tot acest zbucium, toate temerile, sunt forme si anticipari ale fricii de moarte. Aceste suferinte sunt un strigat de ajutor, un semnal ca trebuie sa accedem la o realizare launtrica si la o noua regasire de sine. De fapt, cu cat persoana este mai instruita si mai elevata intelectual, cu atat mai mari sunt problemele adaptarii sale la viata de pensionar. Nu as vrea sa discutam prea mult acum despre moarte, nici de spre ce spune Steiner referitor la ea, pentru ca as vrea sa le supun atentiei dumneavoastra, data viitoare. De fapt, se spune ca moartea da vietii sensul cel mai inalt, cerandu-ne sa facem alegeri ce depasesc viata.
Ciudat, nu? Dar, as dori sa discutam putin despre atitudinea proaspetilor pensionari, fata de propria lor viata. Cred cu tarie, ca genul de pensionar, inactiv, (care sta in fata blocului jucand tab
