UPDATE 14:00
Aproximativ 70.000 de persoane manifestau miercuri la Atena, Salonic şi alte oraşe, în prima zi a unei greve generale de 48 de ore, la apelul sindicatelor, împotriva unei noi serii de măsuri de austeritate impuse Greciei de creditorii săi, în schimbul unui ajutor, informează Mediafax.
La Atena, patru coloane diferite, însumând 52.000 de persoane, potrivit poliţiei, defilau pe străzile capitalei îndreptându-se către Piaţa Syntagma, în faţa Parlamentului, unde marţi seara a început o dezbatere asupra unui proiect contestat de lege ce impune o nouă serie de măsuri de austeritate.
Acest proiect de lege prevede în principal reducerea numărului de funcţionari şi suspendarea convenţiilor colective, dar şi creşterea impozitelor asupra veniturilor persoanelor fizice.
Prima coloană, a Frontului Procomunist al Muncitorilor (Pame), cuprindea aproximativ 10.000 de persoane. Aceasta era urmată de aproximativ 15.000 de manifestanţi din cadrul centralelor sindicale din sectorul privat şi alţi aproximativ 15.000 de simpatizanţi ai stângii radicale, potrivit Biroului de Presă al poliţiei.
Cu puţin înainte de ora locală 13.00 (13.00, ora României), piaţa de unde plecau manifestanţii era în continuare plină de oameni, a anunţat un fotoreporter AFP.
În Piaţa Syntagma, în faţa Parlamentului, încercuit încă de miercuri dimineaţa de poliţie şi forţe antirevoltă, se desfăşura un miting la care participau aproximativ 12.000 de persoane.
Ca măsură de precauţie, poliţia a închis două staţii de metrou din centrul capitalei, unde avea loc un miting la care participau mii de simpatizanţi ai Partidului Comunist, înainte de o uriaşă manifestaţie comună prevăzută miercuri la prânz.
Aproximativ 3.000 de poliţişti sunt staţionaţi în capitală, putând fi mobilizaţi până la 5.000.
La Salonic, cel de al doilea cel mai important oraş din nordul