Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baschetbalistul american Chauncey Hardy a fost înmormântat în SUA. La Giurgiu, moment de reculegere

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Baschetbalistul american Chauncey Hardy decedat în urma unui traumatism cranio-cerebral sever suferit după o agresiune într-un club a fost înmormântat, miercuri, în oraşul Middletown (SUA), foştii colegi ai sportivului ţinând un moment de reculegere în sala de sport unde CSS Giurgiu disputa meciuri, scrie Mediafax.

Trupul neînsufleţit al sportivului a fost trimis în Statele Unite vineri, însoţit de antrenorul american al echipei române, Theo Evans, şi de coechipierul american Justin Eller, relatează NewsIn.

Peste 100 de locuitori din cartierul unde a crescut Hardy, precum şi membri ai familiei sale, s-au strâns sâmbătă pentru a-i aduce un omagiu baschetbalistului, potrivit Middletown Press.

Mătuşa sportivului, Charlene Green, şi verişoara sa, Tawana Bourne, au organizat evenimentul pentru a celebra viaţa lui Hardy şi a-i trimite un mesaj autorului atacului. "Vom merge până la capăt pentru a ne asigura că plăteşti pentru ceea ce a-i făcut", a declarat Bourne.

Baschetbalistul american Hardy Chauncey, în vârstă de 23 de ani, şi-a pierdut viaţa în 9 octombrie, în urma unei altercaţii care a avut loc într-un club din Giurgiu Potrivit unor martori, baschetbalistul Chauncey Hardy, jucător al echipei de baschet din oraş, a pus pe capul unei tinere şapca sa, gest care i-a atras reproşuri din partea unui alt tânăr aflat în local.

În conflictul dintre cei doi a intervenit Ionuţ Tănăsoaia, care l-a lovit puternic în bărbie pe sportivul american. Acesta a căzut şi s-a lovit cu capul de pardoseală. El a fost dus iniţial la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Giurgiu, de unde a fost apoi transferat, în stare de comă, la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, unde a fost operat la cap. Sportivul a intrat în stop cardiorespirator şi a decedat.

La autopsie, medicii legişti au stabilit că moartea a survenit în urma unui traumatism puternic, solda

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum o ora
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Netanyahu, dezamăgit de Biden pentru nesusținerea sancțiunilor împotriva CPI

Ziare.com acum 15 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat "surprins şi dezamăgit" într-un interviu difuzat duminică de faptul că administraţia americană nu susţine sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), al cărei procuror doreşte un mandat

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum o ora
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 3 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 5 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 4 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ciucă, despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele: Este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile

News.ro acum 2 ore
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele că este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile.

Mourinho a semnat cu Fenerbahce pe stadion, în faţa a peste 45.000 de fani

News.ro acum 2 ore
Antrenorul portughez Jose Mourinho a semnat duminică înţelegerea cu gruparea turcă Fenerbahce. Evenimentul s-a petrecut pe arena clubului din Istanbul în faţa a peste 45.000 de fani. Jose Mourinho a fost numit duminică antrenor al grupării turce Fen

Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu USR: Orice opţiune este pe masă / În această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, el precizând că în această perioadă scurtă de când a intrat în politică a învăţat un lucru, şi anume că în politică niciodată să nu spui n

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
joi

20°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/27°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°