Fostul mare internaţional susţine că fotbalul românesc nu e în criză de goal-keeperi, ba, mai mult, crede că din urmă vin şi alţi portari.
Silviu Lung e poate cel mai bun portar pe care naţionala României l-a avut vreodată. A apărat cu succes buturile tricolorilor la EURO 1984 şi CM 1990, la ultima competiţie fiind chiar căpitanul echipei. Din păcate pentru el, naţionala avea să-i ofere şi un episod urât, în 1993, încasând cinci goluri de la cehi, în celebrul meci de la Kosice. Pe plan intern, Silvică a ţinut ferecată poarta Craiovei şi apoi a Stelei.
„Adevărul": Cum v-aţi apucat de fotbal?
Silviu Lung: Oho, mă duceţi cu mulţi ani în urmă. Păi, s-a întâmplat în localitatea mea natală, Sânmiclăuş. Erau foarte multe parcuri. Eu eram atras de sporturile cu mingea: fotbal, handbal, volei. Le-am şi practicat pe acestea, însă doar fotbalul ca profesionist. Pe atunci, selecţia se făcea în parcuri. Vă daţi seama ce arie mare de selecţie era. Din păcate, acum, în locurile acelor parcuri sunt nişte blocuri. Primul club la care am ajuns a fost Victoria Carei, de foarte mic. După câţiva ani am mers la Universitatea Craiova.
Şi aţi vrut din prima să staţi în poartă?
Nu, nicidecum. De fapt, la trialurile la care am participat, eu mergeam ca atacant. Până la un moment dat, când antrenorii de la Carei mi-au spus că mă primesc, dar, pentru că sunt înalt, mă vor ca portar.
Aţi evoluat la Craiova, dar şi la Steaua. A fost un soi de trădare?
Nu, deloc! Eu, în total, am jucat 15-16 ani la Universitatea. Nu ştiu dacă, în afară de Irimescu, se mai poate lăuda cineva cu acest palmares. Suporterii Craiovei trebuie să înţeleagă ce înseamnă să fii un jucător profesionist. Universitatea rămâne echipa mea de suflet.
Cum au fost începuturile de la Steaua?
În anul 1988 se începuse o nouă echipă în Ghencea. Eu eram la mare, iar nea Tică Dănilesc
