Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bune practici în sănătate publică

Publicat in Viata Medicala, miercuri 19 octombrie 2011 ·

La sfârşitul lunii septembrie, a avut loc, la sediul Institutului Naţional de Sănătate Publică din Bucureşti, Simpozionul Naţional de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii, la care au participat reprezentanţi ai compartimentelor de profil şi de statistică/informatică în sănătate publică, ai colectivelor de igiena colectivităţilor de copii/tineret din cadrul direcţiilor de sănătate publică teritoriale, ai Centrului Naţional de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii, ai Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică, precum şi ai secţiilor de profil din centrele regionale de sănătate publică. În deschiderea lucrărilor, reprezentanţii conducerii Ministerului Sănătăţii şi ai Institutului Naţional de Sănătate Publică au readus în atenţia audienţei scopul întâlnirii, acela de a oferi prilejul participanţilor să prezinte rezultate ale activităţii, să discute obstacolele întâmpinate şi, totodată, să beneficieze de instruiri în domenii considerate prioritare. Agenda lucrărilor a inclus o sesiune plenară dedicată iniţiativelor la nivel naţional, sesiuni paralele în care s-au prezentat bune practici în domeniile promovării sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate, sănătăţii copiilor, tinerilor şi colectivităţilor de învăţământ, precum şi al abordării metodologice şi actualităţilor în funcţionarea registrelor de cancer, dar şi sesiuni cu microcursuri în domenii specifice. Au fost prezentate actualităţi ale activităţii cu teme prioritare în domeniul sănătăţii publice, precum alimentaţia sănătoasă, rezultatele unei iniţiative la nivelul UE – factori sociali şi economici ai inegalităţilor în sănătate, precum şi direcţii în monitorizarea stării de sănă Publicitate tate. În ceea ce priveşte discuţiile despre dimensiunea europeană a registrelor de cancer, acestea au relevat că schimbul de informaţie în prevenirea şi controlul cancerului facilitează abordare

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum o ora
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 6 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 4 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 3 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 5 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 6 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°