Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sexy-moldoveanca din clasamentul mondial Miss Bikini a făcut facultatea la Galaţi GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Cristina Tcacenco are 19 ani şi i-a cucerit pe chinezi la ediţia din acest an a concursului „Miss Bikini International". Originară din Cahul, tânăra a obţinut premiul III la competiţia de frumuseţe, care a întrunit modele din 74 de ţări.

Proaspăt întoarsă din aventura care a durat o lună, Cristina s-a pomenit imediat „interogată" de prieteni, colegi, dar şi de simpli curioşi, împărtăşindu-le tuturor impresii din concurs, trucuri de frumuseţe, diete şi planuri de viitor.

În timp ce majoritatea fetelor se visează de mici defilând pe podiumuri, Cristina a ajuns în lumea modelingului absolut întâmplător. Minunea s-a întâmplat acum şase ani, la Galaţi, unde tânăra îşi face studiile. „Mă plimbam prin oraş şi s-a apropiat de mine un model al agenţiei «aQua Models». Mi-a întins un fluturaş şi de acolo a început povestea", povesteşte fata.

Click aici să vezi GALERIA FOTO cu sexy-moldoveanca de la Miss Bikini!

Au urmat multe concursuri, trofee şi eşecuri, însă viitoarea miss a ieşit din toate cu experienţă şi lecţii de „supravieţuit" în lumea modei. „Da, e adevărat că trebuie să fii frumoasă ca să te faci remarcată, dar personalitatea şi educaţia depăşesc aspectul estetic. Nu e uşoară calea spre succes, pentru că viaţa de model implică multe sacrificii. Pentru mine, cel mai greu de îndurat a fost să fiu mereu departe de ai mei. Orele nedormite sau dietele nu se pot compară cu dorul de casă", mărturiseşte frumoasa din sudul Moldovei.

A PURTAT UN CONSTUM DE BAIE HANDMADE

În China, Cristina a avut parte de o lună întreagă de repetiţii, şedinţe foto, filmări şi câte o probă în fiecare seară. Şi multe călătorii. „M-am îndrăgostit de cultura chineză, de oamenii extrem de prietenoşi şi liniştiţi. Am învăţat chiar să mănânc orez cu beţişoarele", râde premianta.

Obişnuită cu podiumul şi lipsită de orice fel de complexe, Cristina rec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum o ora
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum o ora
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

„Stegarul dac”, tentativă de a intra cu forța în Palatul Cotroceni. A fost oprit și amendat

HotNews acum 2 ore
Protestatarul Cezar Avrămuţă, cunoscut în spaţiul public ca „Stegarul dac”, a fost amendat marţi cu 1.000 de lei, după ce a părăsit locul unde se desfăşura un protest în faţa Palatului Cotroceni şi a alergat spre intrarea sediului. „Astăzi, în jurul

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 5 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Prietenul lui Antonescu: Crin a fost singurul în care am avut încredere și i-am spus că plec. Este un om INTEGRU

Gandul acum 50 minute
„Crin Antonescu a fost singura persoană în care am avut încredere să mă destăinui înainte de a pleca” din țară, spune Ștefan Costache, prietenul fostului lider al PNL, fugit din țară în 1987. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, acesta povestește că

George Simion, după întâlnirea cu membri ai delegației Congresului SUA: „M-am asigurat că republicanii prezenți cunosc totul despre lovitura dată democrației”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, în contextul vizitei

CSM a dat aviz negativ proiectului privind modificarea pensiilor magistraților

Ziua Constanta acum 3 ore
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților privind modificarea pensiilor magistraților. Potrivit unui comunicat al CSM, proiectul cu privire la pensiile magistra

O placa de tavan fals s-a desprins în timpul unei operații, la Institutul Marius Nasta

HotNews acum 5 ore
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Institutului „Marius Nasta” din București s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Pacientul și personalul medical nu au fost în pericol, spun reprezentanții spitalu

Sute de funcționari publici, concediați în Georgia pentru că au participat la manifestațiile pro-UE. Premierul Kobahidze: „O autoepurare”

HotNews acum 2 ore
Puterea din Georgia a concediat aproximativ 700 de funcţionari publici pentru că au sprijinit manifestaţiile pro-Uniunea Europeană care au avut loc începând de la sfârşitul anului trecut, potrivit filialei locale a organizaţiei anticorupţie Transpar

Vremea

București
acum

11°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mar.

8°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/20°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°