(Apărut în Dilema veche, nr.156, 2 februarie 2007)

Scriitori şi artişti care au adus laudă vinului? Nenumăraţi, fireşte: de la Baudelaire la Jim Harrison, de la Rabelais la Cézanne sau de la Claudel (de ce nu?) la - surpriză! - Colette, o foarte competentă cunoscătoare în materie. Şi totuşi, Bernard Pivot* nu insistă asupra scriitorilor care au crezut că găsesc în alcool sursa inspiraţiei creatoare: lista ar fi prea lungă, iar beţivii simpatici sînt excepţia, şi nu regula. O excepţie este Antoine Blondin ce are, în Dicţionarul îndrăgostit al vinului, privilegiul unei "intrări" separate. Blondin, din generaţia zisă a "husarilor" (alături de Roger Nimier, Jacques Laurent - romancieri admirabili, lansaţi în anii '50 şi, în consecinţă, puţin cunoscuţi la noi), cronicar fidel al Turului Franţei (competiţie ciclistă la a cărei transformare în mit a contribuit substanţial), omul care - se zice - nu era niciodată treaz şi care a declarat că nu va reuşi niciodată să intre la Academia Franceză deoarece între locuinţa lui şi sediul Academiei se aflau nu mai puţin de cinci bistrouri; unul ar fi fost de ajuns - comentează Pivot - din moment ce vorba favorită a lui Blondin era "încă un rînd..."

DE ACELASI AUTOR Nefericit cel care, precum Ulise... Caragiale şi imperialismul american Artistul de stat Cum nu se (mai) citeșteSînt prezenţi, în schimb, scriitori celebri care au fost - şi nu doar din capriciu - cultivatori, ceea ce nu înseamnă că erau numaidecît şi amatori rafinaţi. Montesquieu a trăit în bună parte graţie veniturilor obţinute din recoltele sale de vinuri Bordeaux. Voltaire, care cumpăra în fiecare an măcar două butoaie cu vin (de preferinţă Bourgogne), a încercat în 1757 să planteze, la reşedinţa lui de lîngă Geneva, viţă burgundă; culmea e că a şi reuşit. Paul-Louis Courier, celebrul pamfletar, era un viticultor cu acte în regulă, profesionist ireproşa