Copiii de la Casa Sfântu Iosif, din Odorheiul Secuiesc, ascund fiecare dintre ei o dramă cumplită, greu de perceput de noi, cei care nu suntem bătuți de soartă, avem o familie căreia să ne împărtășim bucuriile și durerile.
Casa “Sfântul Iosif” nu este un orfelinat. Un loc pentru sufletele dezrădăcinate. Nu unul cu care privirile şi memoria noastră au fost învăţate: un loc gri, în care se zbat copii trişti, înfometaţi şi lipsiţi de dragoste. Casa din Odorhei e… acasă. Aşa îi spun şi cei care au crescut aici şi acum, o parte dintre ei, sunt studenţi la Brașov.
Iar acest lucru nu este întâmplător: dragostea surorilor de acolo, care au avut grija de ei, să le dea o educație aleasă, dar și mulți oameni de bine, care au sustinut financiar, cu alimente, detergenti etc., funcționarea acestui așezământ. Nu în ultimul rând, amintim și conducerea Universității „Transilvania“, care s-a îngrijit ca pentru copiii de elită de la Casa Sf. Iosif (care au luat cu brio Bacalauratul, în pofida subiectelor) să fie asigurate condițiile necesare: un loc de cămin, bursa acordată de stat, o masă la cantina studențească.
Irimia Adrian: „Am 19 ani, sunt din Plotonești, județul Vaslui. Am făcut liceul în Odorheiu Secuiesc și am stat în Casa Sf. Iosif deoarece nu am avut o situatie favorabila, din cauza ca parintii mei nu lucreaza, iar singurul venit este alocatia mea si a celor două surori ale mele. De aceea ii multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija ca eu sa imi pot continu studiile, cu ajutorul Sorei Emilia (cea care a reușit înființarea și să asigure funcționarea așezămânului- n.r.) si acelor oameni care au facut acest efort pentru a ajunge la facultate“.
Bordeus Andreea Denisa: „Sunt din judetul Bacau. Am crescut in orfelinat impreuna cu inca doua surori, deoarece parintii mei nu au avut posibilitati financiare de a ne intretine pentru a face o scoala. Mai am c
