Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremea cozilor la ghişee

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Zilnic, mii de craioveni depun la Fisc cereri pentru eliberarea adeverinţei de venit, necesară obţinerii subvenţiei la căldură. Fiscul susţine că este cel mai mare număr de solicitări din ultimii ani.

Sărăcia îşi arată colţii şi în aceste zile. Ghişeele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj au fost luate cu asalt de persoanele cu venituri modice sau care nu au nici un venit, care solicită adeverinţe speciale, necesare completării dosarului de obţinere a subvenţiilor la căldură. Finanţiştii susţin că o asemenea avalanşă de cereri de adeverinţe de venit este cea mai mare din ultimii ani. „În ultimele zile, media de cereri de acest fel depuse este de 2.700-3.000 pe zi. Ca anul acesta, nu au mai fost aşa multe. Probabil în urma disponibilizărilor, a şomajului sunt mulţi oameni care nu au venituri şi cer subvenţie la căldură“, a spus Viorel Ghencea, şef Birou în cadrul DGFP Dolj.

Oamenii ridică actele peste patru zile

Volumul mare de cereri depuse zilnic i-a determinat pe finanţişti să elibereze efectiv adeverinţele de venit abia după patru zile. Ieri, cei care depuneau cererea erau programaţi să ridice documentul luni. În condiţiile date, se depun 3.000 de cereri zilnic, dar se eliberează doar 1.000-1.200. Finanţiştii speră să ajungă la 1.500 pe zi. Viorica Buică, şef serviciu în cadrul DGFP Dolj, a precizat că prelucrarea datelor durează aşa de mult din cauză că acest lucru se face manual: „Eliberăm peste 1.000 de adeverinţe pe zi, în medie, dar sunt foarte multe solicitări şi de aceea chemăm oamenii peste trei-patru zile. Aici mai vin şi oamenii din judeţ, deoarece au fost arondate la noi 53 de comune, după desfiinţarea unei unităţi fiscale. Ni se mai blochează şi serverele de la Bucureşti... Practic, nu avem cum să prelucrăm mai repede“.

Oamenii aşteaptă oricât pentru subvenţie

La ghişee era afluenţ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 23 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 33 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, până vineri la prânz

Mediafax acum 23 minute
Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°