Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patriciu: Dacă ne bazăm doar pe banii de la FMI, nu avem nicio şansă

Publicat in Adevarul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Al doilea val al recesiunii este garantat, însă încă putem lua măsuri pentru ca economia românească să sufere cât mai puţin, crede Dinu Patriciu, cel mai bogat român, potrivit ediţiei din acest an a topului „Forbes 500 Miliardari“. „Dacă ne bazăm iar doar pe banii de la FMI şi nu pe capacitatea de a atrage investiţii străine şi finanţări alternative din pieţele de capital, nu avem nicio şansă“, a declarat omul de afaceri.

Intrăm iar în recesiune. Ce-i de făcut?

„Dacă în următoarele zile şi săptămâni Guvernul, orice Guvern va fi fiind el, va lua măsurile de protecţie de care avem nevoie pentru protejarea economiei româneşti, atunci s-ar putea să suferim mai puţin. Avem un avantaj: deocamdată, avem o politică monetară posibil independentă, potenţial independentă. Nu suntem legaţi de euro. Este un mare avantaj“, a explicat ieri, la „Forbes România CEO Forum“, Dinu Patriciu, CEO al DP Holding.

„Dacă ne bazăm iar doar pe banii de la FMI şi nu pe capacitatea de a atrage investiţii străine şi finanţări alternative din pieţele de capital, nu avem nicio şansă“, a explicat acesta ieri. Măsurile corecte de stimulare a economiei vor avea efecte imediate, crede miliardarul.

„Măsurile de consolidare fiscală nu vor cauza contracţie economică, dimpotrivă. Dacă banii sunt injectaţi în economia privată prin garanţii de stat oferite firmelor care creează locuri de muncă, atunci roata economică se va învârti normal“, a declarat acesta.

Principalele trei măsuri care trebuie luate urgent pentru relansarea economiei:

1. Acordarea de garanţii de stat pentru instituţiile mici şi mijlocii pe baza numărului de locuri de muncă pe care acestea le creează.

2. Scăderea fiscalităţii. Susţin în continuare că scăderea fiscalităţii duce la creşterea veniturilor bugetare.

3. Ridicarea barierelor administrative pentru a atrage capital stră

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 9 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°