În octombrie 1981, minerii de la Motru s-au răsculat violent pentru că nu le mai ajungea pâinea. Fronda a fost reprimată la 20 octombrie cu maşini de pompieri care au împroşcat căcat peste manifestanţi.

Istoria recentă a României ascunde multe nemernicii. Se împlinesc trei decenii de la cea mai josnică umilinţă la care au fost supuşi nişte cetăţeni ai României comuniste. Au cerut pâine, iar statul le-a dat, la propriu, căcat. În urmă cu exact 30 de ani, la Motru se petrecea un important scurtcircuit în angrenajul comunist. Răscoala minerilor de la Motru (judeţul Gorj) a fost pe nedrept uitată de istorie. „Adevărul" încearcă să o pună acolo unde îi este locul: alături de Valea Jiului '77 şi de Braşov '87.

Ţării, mai mult cărbune...

În anii '70, lui Nicolae Ceauşescu nu-i mai ieşea din cap un lucru: să asigure independenţa energetică a ţării. Pentru asta avea nevoie de lignit. Şi de mineri. Aşa s-a populat Bazinul Olteniei cu mine şi mineri din toată ţara. Aşa a ajuns şi Motru să existe pe harta industrială a ţării. La începutul anilor '80, falimentul economic se făcea simţit la nivelul maselor. L-au simţit şi minerii din Motru când n-au mai avut ce mânca înainte să intre în şut. Ar fi mâncat şi pâine goală, dar nici atât nu mai puteau cumpăra.

Până în toamna lui '81, oraşele miniere erau bine aprovizionate. Ceauşescu nutrea convingerea cu totul corectă că ortacul trebuie să mănânce bine pentru a munci bine. La alimentarele minerilor se vindea pâinea „la liber", nu pe cartelă. Veneau oamenii şi din Teleorman, cu „trenul foamei", să cumpere pâine multă de la Motru.

În 1981, Partidul a tăiat însă şi din hrana minerilor. La 17 octombrie '81, apărea în Buletinul Oficial decretul 313 care introducea raţionalizarea pâinii şi în zonele miniere. Raţia era de 400 de grame de pâine, de persoană, pe zi. Cu 400 de grame de pâine pe zi