Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Băsescu, în "competiţie" cu Gigi Becali la capitolul discriminare

Publicat in Bursa, joi 20 octombrie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu a fost sancţionat din nou de către Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării. Acesta a ajuns la a treia sanc-ţiune primită de la acest for, aflându-se la mare concurenţă cu un alt politician, de mai mică anvergură, europarlamentarul Gigi Becali. Semnalul este cum nu se poate mai prost, având în vedere că ţara noastră a fost acuzată în repetate rânduri pentru tratamente discriminatorii în ceea ce îi priveşte pe romi, de altfel avertismentul primit de preşedinte datorându-se unei referiri făcute la adresa acestora într-un context mai larg. Investitorii străini care intenţionează să vină în ţara noastră sunt foar-te atenţi la astfel de atitudini.

Membrii CNCD au calificat două declaraţii ale preşedintelui ca fiind fapte de discriminare, sancţiunea decisă fiind avertismentul. Prezent la o emisiune TV transmisă în direct, preşedintele Traian Băsescu a comentat opoziţia Finlandei la aderarea României la Schengen făcând referire la romii din din ţara noastră care sunt tot mai prezenţi pe străzile din Helsinki: "Nu poţi să îi spui finlandezului că ţiganii nu au fost la Helsinki şi nu au cerşit. Ce poate să facă diplomaţia când Guvernul constată că ţiganii cerşesc agresiv, au început să fure prin autobuze, ce poa-te să facă diplomaţia, pentru că acolo e reacţia opiniei publice?". În acelaşi cadru, şeful statului a avut şi câteva remarci acide la adresa monarhiei: "80% din români sunt convins că vor să îşi aleagă şeful de stat". "Bun, rău, dar ştiu că îl schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viaţă şi mai lasă şi moştenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilităţi, ce te faci? Rămâi cu el şef de stat?". Acesta este cel de-al treilea avertisment primit de şeful statului de la CNCD. În 2007, sintagma "ţigancă împuţită" adresată unei jurnaliste a făcut vâlvă. Atunci Traian Băsescu a contestat decizia, iar după un eşec la Curtea de Apel Bucure

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 33 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut uşor în primele cinci luni, cu 0,2%, ca serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

News.ro acum 24 minute
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 0,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalita

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°