Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumătate din constănţeni primesc subvenţii

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Primarul Radu Mazăre spune că circa 40.000 de persoane vor plăti pentru căldură acelaşi preţ ca iarna trecută.

Ai maşină de lux, plăteşti mai mult. Ai venituri medii, primeşti subvenţie. Aceasta este filosofia după care se ghidează autorităţile locale în ceea ce priveşte ajutorarea populaţiei în această iarnă. „În Constanţa, într-adevăr, preţul este cel mai mare din ţară cu următoarea specificaţie: ajutăm jumătate din populaţia Constanţei să plătească la fel ca anul trecut, ca să ştim despre ce vorbim. Deci, noi cheltuim pentru subvenţie la fel cât cheltuiam în anii anteriori, cheltuim 500 de miliarde anul ăsta, numai că în loc să o distribuim egal, aşa cum au apreciat primarii din alte oraşe să facă, respectiv să dăm subvenţie şi celui cu Q7 şi BMW X5, la fel cum îi dăm şi mamaiei care are 4 milioane de lei (n.r. -vechi) pensie, am făcut ceea ce ne-a sugerat să facem preşedintele ţării, a spus că nu mai subvenţionăm egal toată lumea, lucru de altfel corect, şi banii pe care îi cheltuiam în subvenţie i-am luat şi i-am redistribuit, în aşa fel încât să acoperim pentru cei cu venituri mici ceea ce nu mai dă Guvernul", a declarat ieri Radu Mazăre.

Primarul a mai spus că nu a făcut economie niciun leu din banii de subvenţie, aceştia fiind folosiţi pentru persoanele cu venituri mici, în aşa fel încât aceştia să plătească la fel ca anul trecut. „Noi dăm ajutoare la jumătate din populaţia Constanţei, sunt 80.000 de apartamente cu 80.000 de familii, noi la 40.000 dăm ajutoare. Era foarte simplu să fac la fel ca în celelalte oraşe, să spun nu mai dă Guvernul, am înţeles, banii aceştia pleacă, îi plăteşte populaţia şi noi subvenţionăm gigacaloria cap-coadă şi săracul şi bogatul. Şi mai dă puţin pe la sărac, ceva Guvernul. Deci, 40.000 de familii, reprezentând jumătate din populaţia care este racordată la CET vor plăti la fel ca anul trecut", a explicat Radu Ma

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 37 minute
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Nicușor Dan face declarații de presă la ora 15.00

Gandul acum o ora
Președintele României urmează să facă o declarație de presă la ora 15.00, de la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială. Declarația va avea loc în contextul în care joi seara a existat un blocaj între Nicușor Dan și Ilie Bolojan pe tem

Surse: Ilie Bolojan va fi desemnat premier

Press Alert acum 41 minute
Președintele Nicușor Dan îl va desemna, vineri, pe Ilie Bolojan pentru a forma viitorul Executiv, au declarat pentru Mediafax surse politice. Președintele Nicușor Dan îl va desemna, vineri, pe liderul PNL, Ilie Bolojan, pentru a forma viitorul Execu

Cele mai noi informații despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte este „stabil cardiac”, dar rămâne internat la ATI

HotNews acum 4 ore
Ion Iliescu este conştient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie şi necesar de oxigen, a anunţat vineri Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte se află internat din 9 iunie. „În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Ili

Andrew Tate şi-a recuperat permisul de conducere după ce a contestat suspendarea

BusinessMagazin acum 36 minute
Andrew Tate, controversatul influencer britanico-american în vârstă de 38 de ani care se află sub control judiciar, şi-a recuperat dreptul de a conduce după ce a contestat în instanţă suspendarea.

Știri România O femeie a murit după ce și-a dat foc în plină stradă!

Ziua Constanta acum 38 minute
O femeie a murit după ce și-a dat foc, vineri, 20 iunie, la prânz, pe o stradă din orașul Petrila, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Deocamdată nu se cunoaște identitatea victimei. Incidentul a fost semnalat autori

Tudor Duma și „Pika”, tinerii implicați în moartea lui Rareș Ion, au fost trimiși în judecată. Acuzațiile din dosar

HotNews acum 3 ore
Tudor Duma, zis „Maru”, şi o femeie de 27 de ani, cunoscută sub numele de „Pika”, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT în dosarul în care sunt acuzaţi că i-au vândut droguri şi pus la dispoziţie locuinţa pentru a se droga lui Rareş Ion,

Fenechiu (PNL): Nimeni nu îşi doreşte tehnocrat

BusinessMagazin acum 36 minute
Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, spune pentru gandul.ro că promisiunea din campanie a lui Nicuşor Dan că TVA nu va creşte în timpul mandatului său, pe care o invocă acum, a fost o tentaţie de a convinge electoratul de dreapta.

Alexandru Rafila l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital. „I-a transmis un mesaj de încurajare și de sprijin”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a vizitat joi, 19 iunie, pe Ion Iliescu la Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul președinte se află internat din 9 iunie, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat. „În cursul zilei de ieri, 19 iunie, m

Rezultate Bacalaureat 2025 Doi elevi din Constanța au obținut media 10 la BAC

Ziua Constanta acum 2 ore
Absolvenții de liceu au aflat astăzi, 20 iunie 2025, primele rezultate la Bacalaureat 2025, după o perioadă marcată de emoții și pregătiri intense. Constanța se mândrește cu două medii de 10: un elev de la Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia și unul

Vremea

București
acum

24°
vin.

16°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/27°
lun.

18°/30°
Iasi
acum

22°
vin.

16°/23°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/26°
lun.

14°/27°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

17°/24°
dum.

16°/23°
lun.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
Timisoara
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/31°
lun.

15°/34°