Serban Huidu / Foto: Victor Stroe / Intact Images Şerban Huidu va fi audiat vineri, la ora 9.30, de procurorii braşoveni în dosarul penal în care acuzat de ucidere din culpă, a confirmat, pentru Jurnalul Naţional, Carmina Reit, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Practic, aceasta este prima declaraţie care i se va lua realizatorului tv în calitate de învinuit, precedenta depoziţie fiind dată în faţa poliţiştilor, înainte de a se începe urmărirea penală.
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte, cercetările efectuate până în prezent au stabilit următoarele: “Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că,la data de 16.10.2011, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul km. 149 din direcţia Predeal spre Braşov, aflat la volanul unui autoturism, învinuitul(Şerban Huidu – n.r.), în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul ocupanţilor autoturismului Logan. În dosar au fost formulate concluziile medico-legale privitoare la decesul celor 3 victime, stabilindu-se că moartea a fost violentă, fiind cauzată de hemoragii interne şi externe, consecutive, în principal, din cauza rupturilor de organe interne”.
Procurorii au mai informat că „la dosar au fost depuse şi rapoartele de expertiză medico-legală întocmite pentru celelalte persoane implicate în accident, stabilindu-se că cei doi minori au suferit leziuni ce necesită pentru vindecare sub 10 zile de îngrijiri medicale (fapt ce nu atrage răspunderea penală), iar celelalte două pasagere ale autoturismului au avut leziuni ce necesită pentru vindecare sub 60 de zile de îngrijiri medicale, precizând că nu formulează plângere prealabilă”.
Serban Huidu / Foto: Victor Stroe / Intact Images Şerban