Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu halatul în străinătate

Publicat in Viata Medicala, miercuri 19 octombrie 2011 ·

O medicinistă de anul V a făcut într-o lună de vară, la un stagiu de chirurgie din Croaţia, lucrurile pe care doar şi le dorea în spitalele universitare din România. Despre frământările şi poveştile celor care pleacă să-şi facă practica de vară în alte ţări, ne scrie dra Sorina Vasile la rubrica „Student la medicină“.

Cum fac mediciniştii practica de vară în spitale din Turcia, Egipt sau Croaţia. Dimineaţa la opt, medicii ascultă raportul de gardă, discutând între ei cazurile, iar Dana – o studentă de la UMF „Carol Davila“ Bucureşti – încearcă să ghicească ce spun în croată, dar nu reuşeşte prea bine. E deja în spital şi aşteaptă să se termine raportul ca să poată vedea electrocardiograme, radiografii şi apoi să intre în sala de operaţii. A ajuns în Osijek (un oraş mare şi cochet din estul Croaţiei) la începutul lunii august cu un program internaţional de stagii de vară. Aici stă o lună întreagă în departamentele de chirurgie generală, plastică şi cardiovasculară şi învaţă tehnici chirurgicale la care doar visa în timpul stagiului de chirurgie de anul trecut: „Aici m-au lăsat să fac suturi. Ei operau tumorile la sân, iar eu le închideam“, povesteşte studenta, care acum e în anul V la Facultatea de Medicină a UMF „Carol Davila“. Cum ajungi cu stagiu prin lume? IFMSA (International Federation of Medical Students’ Associations) este organizaţia internaţională a studenţilor la medicină care cuprinde asociaţii studenţeşti din 93 de ţări. În fiecare an, ţările membre IFMSA pun la dispoziţie locuri (cu cazare şi masă) pentru studenţii care vor să vină vara să înveţe în spitale sau centre de cercetare din străinătate. Printre cele care fac acest lucru se numără Franţa, Germania, Italia, dar şi Brazilia, Polonia, Egipt sau Croaţia. Stagiile durează de obicei o lună, iar studentul trebuie să plătească între 100 şi 225 de euro (în funcţie de ţară), pentru

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°