Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Turism radioactiv" la graniţa cu România

Publicat in Jurnalul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Depozitul pentru deşeuri radioactive ce urmează să fie construit în zona centralei nucleare de la Kozlodui va fi dotat cu un centru interactiv pentru vizitatori. Potrivit site-ului ministerului Mediului de la Sofia, în zona depozitului vor fi plantate noi specii de copaci şi va fi creat un parc forestier.

Turiştii vor primi informaţii despre biodiversitatea zonei, precum şi despre activitatea depozitului. În plus, ei vor putea să afle şi rezultatele monitorizării permanente a mediului din zonă.

Ministrul bulgar de resort, Nona Karadjova, a aprobat recent amplasarea unui depozit de deşeuri slab şi mediu radioactive lângă localitatea Hârleţ, situată în zona centralei nucleare de la Kozlodui, la 4 kilometri de la malul Dunării. Potrivit proiectului, depozitul de deşeuri radioactive va avea o capacitate totală de 138.200 de metri cubi sau 345.500 de tone. În depozit vor fi depuse numai deşeuri mediu şi slab radioactive, şi nu combustibil nuclear utilizat şi deşeuri puternic radioative. Proiectul urmează să fie terminat în anul 2015.

Depozitul va fi dotat cu opt module din beton cu câte 16 camere în două rânduri, în care vor fi depozitate containerele cu deşeuri. Învelişul special al utilajului va trebui să asigure securitatea deşeurilor pe o perioadă de cel puţin 300 de ani.

Aprobarea ministrului a fost făcută pe baza unui studiu de impact care include ambele maluri ale Dunării şi ale cărui rezultate pot fi găsite în rezumat pe site-ul Ministerului bulgar. Concluziile experţilor care au efectuat studiul de impact este că nu se aşteaptă ca amplasarea depozitului să aibă vreun efect negativ semnificativ asupra mediului şi sănătăţii populaţiei din zona depozitului, pe teritoriul Bulgariei şi al României. Nu există riscul ca depozitul să aibă vreun impact negativ asupra florei şi faunei din zona naturală protejată Zlatiata care fac

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°