În cursul dimineţii de marţi, 18 octombrie, pe raza judeţului Satu Mare au avut loc trei accidente de circulaţie. În urma acestora, două persoane au fost rănite grav. Poliţiştii continuă cercetările urmând a se analiza împrejurările concrete ale comiterii accidentelor.
Primul dintre evenimentele rutiere sesizate poliţiştilor, s-a petrecut la ora 7.11, în acest caz neexistând persoane grav rănite, doar pagube materiale. Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a petrecut pe fondul neatenţiei conducătorului auto Laurenţiu R., care a adormit la volan, trecând pe contrasens şi intrând în coliziune cu un autoturism parcat în afara părţii carosabile. Şoferul şi cei doi pasageri din autoturism au fost supuşi unor investigaţii medicale, dar a rezultat că aceştia nu au suferit leziuni grave. La scurt timp, mai exact la ora 8.00, pe D.N. 19, la ieşirea din localitatea Pişcolt, a avut loc un alt accident. Marius A., de 31 de ani, din Baia Mare, aflat la volanul unei autoutilitare nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei depăşiri şi a intrat în coliziune cu tractorul condus de Iosif U., de 64 de ani, din Carei, care efectua un viraj la stânga. În urma impactului conducătorul autoutilitarei a fost grav rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Şi în cazul celui de-al treilea eveniment rutier înregistrat în cursul aceleiaşi dimineţi, la ora 9.30, o femeie de 55 de ani a fost grav rănită. Poliţiştii au stabilit, în urma investigaţiilor efectuate, că Paraschiva C. circula regulamentar cu bicicleta pe B-dul Muncii din municipiu, moment în care a fost accidentată grav de autoturismul condus de Sebastian B., de 30 de ani, care nu a respectat regulile privind acordarea de prioritate. În toate cele trei cazuri s-a procedat la recoltarea de probe biologice conducătorilor vehiculelor implicate pentru a se stabili eventuala alcoolemie a acestora.