Fiducia presupune transferul temporar al unor drepturi sau a dreptului de proprietate asupra unor bunuri, prezente sau viitoare, de la o persoana fizica sau juridica (numita constituitor) catre o alta persoana (numita fiduciar), pentru ca bunurile sau drepturile astfel transferate sa fie administrate in interesul unui beneficiar, urmand ca, la incetarea fiduciei, sa fie transmise de catre fiduciar beneficiarului. Calitatea de beneficiar al fiduciei poate reveni unui tert, dar si constituitorului sau fiduciarului. Cel mai important element al fiduciei este acela ca bunurile sau drepturile transmise fiduciarului formeaza in patrimoniul acestuia o masa distincta, ce nu poate fi urmarita de creditorii fiduciarului decat pentru obligatii nascute in legatura cu gestionarea bunurilor sau drepturilor respective. Nici creditorii constituitorului nu pot urmari bunurile sau drepturile transmise prin fiducie, decat in cazul in care sunt titularii unor drepturi de garantie reala, constituite asupra bunurilor sau drepturilor respective inainte de transmiterea lor prin contractul de fiducie.
Fiduciarul devine proprietar al bunurilor, respectiv titular al drepturilor ce ii sunt transmise prin fiducie de catre constituitor. Cu toate acestea, poate sa exercite aceste drepturi doar in conformitate cu scopul stabilit de catre constituitor si pentru o durata determinata, ce nu poate depasi 33 de ani.
Fiducia este creata prin contract incheiat in forma autentica de catre constituitor si fiduciar, sau prin lege.
In afara obligatiei de incheiere a contractului de fiducie in forma autentica, art. 780 din Noul Cod Civil prevede si necesitatea inregistrarii acestui contract la organele fiscale competente sa administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului; in cazul in care masa patrimoniala fiduciara contine drepturi reale as
