Calitatea amenajării şi funcţionalitatea spaţiului public sunt factori majori ai calităţii vieţii în oraşe, arată un comunicat remis redacţiei.
Prin proiectele pe care le derulăm urmărim crearea unor piaţete, unor spaţii publice în faţa unor clădiri repreezentative, spaţii publice de coagulare socială unde cetăţenii oraşului pot găsi locuri de întâlnire şi comunicare şi de familiarizare cu patrimoniul construit al oraşului, cu valorile acestuia.
Un astfel de exemplu este piaţeta care se creează în faţa Sălii polivalente.
De asemenea, am regândit astfel de amenajări în zona Operei Maghiare şi a Gării.
Acestea două fac parte dintr-un proiect finanţat din bani europeni prin care, după modernizarea liniei de tramvai, să reorganizăm şi să reamenajăm întreaga zonă prin care va trece acest mijloc de transport în comun, dar şi străzile adiacente.
Proiectul propune modernizarea tramei stradale din municipiul Cluj-Napoca, respectiv a următoarelor obiective: Strada Calea Baciului, Strada Primăverii, Strada Plopilor, Splaiul Independentei, Strada Emil Isac, Strada George Bariţiu, Strada Horea, Piaţa Gării, Strada I.L. Caragiale, Strada Căii Ferate, Strada Decebal, Strada Oașului şi Bdul Muncii, Strada Cpt. Grigore Ignat, Strada Regele Ferdinand, incluzând 4 poduri: Pod Horea, Pod peste canalul Morii, Pod peste Nadăş, Pod peste valea Chintăului.
F.A.
Calitatea amenajării şi funcţionalitatea spaţiului public sunt factori majori ai calităţii vieţii în oraşe, arată un comunicat remis redacţiei.
Prin proiectele pe care le derulăm urmărim crearea unor piaţete, unor spaţii publice în faţa unor clădiri repreezentative, spaţii publice de coagulare socială unde cetăţenii oraşului pot găsi locuri de întâlnire şi comunicare şi de familiarizare cu patrimoniul construit al oraşului, cu valorile acestuia.
Un astfel de exemplu este pia