Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu "bunicul" pe Monte Titano

Publicat in Viata Medicala, miercuri 19 octombrie 2011 ·

La rubrica „Jurnal de jurnale“, dl dr. Mihail Mihailide vă prezintă un alt (dar şi un altfel de) jurnal de călătorie. Autor este medicul scriitor, antropolog şi etnolog dr. Andrei Pandrea, iar destinaţia călătoriei sale şi a celorlalţi patru companioni ai săi va fi Republica San Marino – mică enclavă din Peninsula Italică, ţară liberă de secole, având cea mai veche democraţie şi Constituţie de pe continent, o fascinaţie – cel puţin din acest punct de vedere – pentru turistul est-european.

„Cinci într-un Topolino“ (Ed. Conphis, Rm. Vâlcea, 2002) este un altfel de jurnal cu însemnări turistice, faţă de cel comentat în urmă cu două săptămâni. Celor două cărţi le sunt comune mijlocul principal de locomoţie folosit de excursionişti – automobilul – şi profesia de bază a semnatarului, aceea de medic. Pentru cititorul tânăr, atât marca vehiculului, un Topolino, cât şi informaţiile despre autor, doctorul Andrei Pandrea – antropolog, etnolog, scriitor de talent din diaspora românească – sunt, probabil, necunoscute. În această ultimă privinţă, e păcat şi nedrept, dacă aş aminti doar – fapt ştiut de cei din generaţia mea – de vâlva produsă la apariţia, în perioada iluzoriului dezgheţ cultural, a jurnalului său „Medic la Boişoara“ (1967), o relatare adevărată despre condiţia medicului la ţară. Această carte, cu indiscutabile valenţe literare, remarcată de însuşi Eugène Ionesco, a deschis seria unor încercări scriitoriceşti asemănătoare, continuate, poate la acelaşi nivel valoric, dar în alt registru tematic, de cărţile doctorului Caius Mihăilă „Jurnal la Morile de Vânt“ (1974), de romanul „Medicii bolnavi“ (1980), apărut cu un an înaintea decesului său, şi, mult mai târziu, de „Jurnalul de la Filipeni – Apostolat în «epoca de aur»“ (2000), de dr. Viorel Pătraşcu. Aceste patru volume, prin unele aspecte de conţinut, încă actuale, ar merita reeditate. Cu adăugarea p

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum o ora
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 6 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 4 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 3 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 5 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 6 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°