Iulia Timoşenko a fost interogată în închisoare de agenţi ai Serviciului ucrainean de securitate (SBU), anunţă Parchetul de la Kiev, citat de AFP, potrivit Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Iuri Boitcenko, a declarat că lidera opoziţiei, condamnată la şapte ani de închisoare, a fost interogată marţi de agenţi SBU, într-o cameră specială a centrului de detenţie din Kiev.
Interogatoriul a avut loc după ce Timoşenko a fost inculpată săptămâna trecută pentru tentativa de deturnare a 405 milioane de dolari din fonduri publice, în 1995.
Noile acuzaţii la adresa Iuliei Timoşenko au fost anunţate pe 13 octombrie, imediat după condamnarea la şapte ani de închisoare pentru acorduri în domeniul gazelor încheiate cu Rusia, care ar fi fost nefavorabile Ucrainei.
"Noile acuzaţii sunt absurde şi ilogice", afirmă Serghi Vlasenko, avocatul Iuliei Timoşenko.