Un minor de patru ani a ajuns în urmă cu două săptămâni la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean „Dr Constantin Opriş" după ce a căzut de la etajul unu al grădiniţei cu program prelungit „Otilia Cazimir". Părinţii copilului care a căzut de la etajul unei grădiniţe nu vor să accepte o înţelegere cu reprezentanţii instituţiei.
În urma impactului, Eduard Pop şi-a fracturat ambele picioare, fiind nevoit să suporte şi o intervenţie chirurgicală. Părinţii minorului sunt decişi acum să meargă chiar şi în instanţă pentru găsirea vinovaţilor. „Eram la serviciu când m-au sunat cei de la grădiniţă. Nu mi-a venit să cred ce aud. Nu înţeleg ce căuta un copil de patru ani în debara", a spus Robert Pop, tatăl minorului. Potrivit acestuia, Eduard era în primul an la această grădiniţă şi nu credea vreodată că va trece prin astfel de momente. „Ştiam că e o grădiniţă bună. Mai auzisem pe cineva că unele educatoare sunt foarte severe, dar nu am crezut. Cu toate acestea, am decis să-l înscriu aici pe Edi", a adăugat tatăl copilului.
Patru luni de recuperare
În acest moment, cazul este anchetat de Poliţie, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia pentru Protecţia Copilului, dar şi de o comisie internă a Inspectoratului Judeţean Şcolar (ISJ) Maramureş. „Niciodată nu am mai avut astfel de cazuri şi sper să fie şi ultimul. Nu ştiu în acest moment cum s-a ajuns aici, dar aşteptăm rezultatele anchetei", a precizat Marcela Pop, inspector preşcolar în cadrul ISJ. Nici reprezentanţii poliţiei nu pot da foarte multe detalii legate de acest caz. „La sediul Poliţiei Municipale s-a depus o plângere legată de cele întâmplate la grădiniţia Otilia Cazimir. În acest moment se desfăşoară ancheta, urmând ca zilele următoare să primim rezultatele finale", a precizat Gabriela Liahovi, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş. Până acum, se pare că adevărata po