Dornic. Aşa a sunat caracterizarea lui Piţurcă pentru Ilie Stan făcută cu fix 24 de ore înaintea partidei contra lui Maccabi. Se puteau înţelege numai lucruri bune de aici. Dornic. Dornic să muncească, să înveţe, să se impună. Dornic să reuşească. Dar Piţurcă nu a spus toate astea, el a lăsat suspendat acel “dornic”. Şi, ce să vezi? Cuvîntul izolat începe să aibă altă conotaţie decît cea la literală. Şi literară. “Dornic” folosit aşa te poate descalifica, fiindcă te prezintă ca pe un tip muncitor, sîrguincios şi serios, dar nu foarte dăruit şi mobilat. Eşti dedicat meseriei, dar nu ai alte calităţi care să te califice pentru performanţe ulterioare. Am impresia că asta sugera Piţurcă şi cred rezultatul de la Haifa îl susţine.

Ilie Stan va rămîne în istoria Stelei. La capitolul poveştilor horror, dar va rămîne. O dată cu această înfrîngere umilitoare de la Haifa cade şi mitul metamorfozei steliste. Aproape de fiecare dată, gloaba răpciugoasă din campionat mînca jeratic în cupele europene. Steaua ducea steagul sus cu mîndria bătrînului războinic, indiferent la durere şi oboseală. Iar Ilie Stan Dornic a făcut posibilă căderea acestei legende printr-un stil personal. Acela al antrenorului atoateştiutor. Al antrenorului preparator fizic şi psiholog, al antrenorului bucătar şi coleg de pregătire fizică. Coleg în general.

Numai că bunele intenţii ale lui Stan s-au lovit de o realitate crudă. Trăim în altă epocă. Trăim timpuri în care poezia policalificării a fost descalificată de specializare. Au dispărut oamenii care se pricep la toate şi au apărut cei care îşi fac treaba în pătrăţica lor. Dornicii au lăsat locul funcţionarilor eficienţi. În cazuri fericite, aceştia sînt funcţionari creatori de sistem.

În timp ce Gigi se arunca îmbrăcat în apele Iordanului pentru a se purifica, echipa se îneca în propria neputinţă. Resuscitarea e complicată şi e nevoie