Unul dintre puţinii taximetrişti din „vechea gardă” rămaşi încă pe baricade, Benedek Arpad îşi duce clienţii acolo unde au nevoie de mai bine de 20 de ani. El a fost printre primii zălăuani care, imediat după Revoluţie, a obţinut autorizaţie de taxi.

A început taximetria imediat după Revoluţie, fiind printre primii zălăuani care a obţinut „autorizaţie democratică”, aşa cum îi place lui să spună. A început, ca mai toată lumea la acea vreme, cu o Dacia 1300, la care a renunţat abia în urmă cu trei ani, în 2008, când şi-a luat şi el... maşină străină, ca mai toată lumea de acum. „Nu arăta rău, săraca, să ştiţi! Pentru că am avut mare grijă de ea”, povesteşte taximetristul, recunoscând că a fost nevoit să-şi ia altă maşină nu pentru că nu mergea bine cea pe care o avea, ci pentru că trebuia să facă faţă concurenţei. „Lumea se uită acum în ce maşină urcă. Vor lux”, spune el, cu un oarecare regret după bătrâna sa „maşină a săracului”: „Dacă ţi se strică Dacia, oriunde eşti, în orice sat amărât, sigur găseşti o piesă sau ceva ce să pui acolo să poţi merge mai departe. Pe când, dacă ţi se strică una de-asta străină, nu poţi decât să dai telefon să vină cineva să ţi-o tracteze”.

Despre vremurile lui de început în ale taximetriei, Benedek Arpad îşi aminteşte cu nostalgie. „Era mult mai bine atunci. Aveam mai mulţi clienţi, pentru că erau mai puţine taxiuri, dar şi pentru că oamenii au mai mulţi bani. Acum, cu taxiul merge ori cine nu ştie drumul şi trebuie să ajungă la o anumită adresă, ori gospodinele care vin de la piaţă cu foarte multe bagaje şi nu se descurcă pe jos sau cu autobuzul””. Chiar şi aşa, cu venituri mai modeste, el spune că nu renunţă. „Am şi nevoie de fiecare leu în plus, dar îmi şi place. Mă ţine în permanenţă ocupat”.

Telefoanele uitate prin taxiuri, recuperate prin dispecerate

Pentru că a-şi uita ceva în taxi a intrat apr