Curtea de Apel cere încetarea contractelor actuale din sectoarele 1, 2, 3, 4 şi 6
Pentru viitoarele servicii se vor organiza noi licitaţii de atribuire
Consiliul Concurenţei mulţumit de verdictul dat de judecători
Curtea de Apel Bucureşti a decis, la solicitarea Consiliului Concurenţei, încetarea contractelor de salubrizare încheiate de Primăria Bucureşti şi primăriile sectoarelor 1, 2, 3, 4 şi 6, obligând instituţiile să organizeze proceduri noi de achiziţii publice pentru contractarea acestor servicii. "Suntem încurajaţi de decizia Curţii de Apel care, în calitate de primă instanţă, a admis acţiunea Consiliului Concurenţei în vederea restabilirii şi menţinerii unui mediu concurenţial pe piaţa serviciilor de salubrizare din Capitală. În continuare, suntem deschişi să colaborăm cu părţile implicate pentru a rezolva cu celeritate disfuncţionalităţile existente pe această piaţă", a declarat într-un comunicat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat de Mediafax.
Autoritatea de Concurenţă a acţionat în instanţă autorităţile publice din municipiul Bucureşti pentru că nu au pus în practică măsurile dispuse la sfârşitul anului 2009, pentru restabilirea unui mediu concurenţial pe piaţa serviciului public de salubrizare din Bucureşti.
Precedentele contracte au fost acordate fără licitaţii
Consiliul Concurenţei a constatat, în urma unei investigaţii derulate în perioada februarie 2008-decembrie 2009, că autorităţile publice din municipiul Bucureşti au încălcat Legea concurenţei prelungind durata contractelor de salubrizare prin acte adiţionale, fără a organiza licitaţii pentru selectarea operatorului.
Ca urmare, Consiliul a solicitat primăriilor organizarea de licitaţii pentru selectarea operatorilor şi stabilirea duratei contractului de delegare a serviciului public de salubrizare, astfel încât să