Prin părţile astea de lume, cînd spui „agendă publică“, în gură se formează un gust ciudat, de gutuie altoită cu zarzăre, ph-ul scade brusc, smalţul dinţilor se umple de crevase microscopice, iar buzele intră într-o amorţeală profundă, ca de la o degerătură. E ca şi cînd ai pupa gheaţa unui congelator în care, de un deceniu, ai pus la păstrare o scrumbie afumată. „Agendă publică“ e ceva care sună prost, crispează mediul în care pătrunde, prin ieşirea din gura unui nefericit, strică buna dispoziţie a oricărei zile, şi dă senzaţia că orice buletin meteo anunţă, indiferent de realitatea de pe teren, ani lungi de ploi cu broaşte.

Această sintagmă-sperietoare ne urmăreşte, totuşi, ca un coşmar din copilărie, ca obsesia că un profesor, tîmpit de sentimentul datoriei, te caută şi acum să-ţi reproşeze că nu ţi-ai făcut o temă. Pentru că ăsta e morbul pe care îl sădeşte în suflet. O senzaţie de vină profundă, de vinovăţie gravă, pentru ceva ce nu ştii cu precizie ce e şi de unde vine. Ştii că e ceva care ar fi bun, dacă ar exista cu adevărat şi ar şterge cu buretele tot ce-a fost înainte. Dar ştii la fel de bine că aşa ceva nu se poate, pentru că nu ţi-ai făcut niciodată tema pentru care te caută cretinul ăla de profesor din coşmar. Ştii şi că cea de a doua parte a sintagmei, cuvîntul „publică“, e ceva care se referă şi la tine. Dar tocmai în chestia asta sălăşluieşte chipul hîd care produce cutremurarea interioară. E ceva la care ar fi trebuit să participi, dar n-ai făcut-o, amînînd la nesfîrşit acest lucru şi fabricîndu-ţi o definiţie care spune că orice regulă şi judecată faţă de ceilalţi e valabilă doar cîtă vreme nu se referă şi la tine.

DE ACELASI AUTOR Să răcnim Crăciunul! Formidabila armă biologică Spectaculoasele abilităţi ale păsărilor de pradă "În odaie intunerec, în orchestră melodramă" Prin urmare, ori de cîte ori se vorbeşte despre „agendă publ