Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au mai rămas doar două săptămâni până la termenul limită pentru rezolvarea crizei din zona euro. Miercuri noapte Sarkozy a zburat la Frankfurt pentru a se întâlni cu Merkel

Publicat in Gandul, joi 20 octombrie 2011 ·

Cu doar patru zile înainte de Consiliul European, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a zburat la Frankfurt pentru a se întâlni cu cancelarul german Angela Merkel, în speranţa deblocării planului anti-criză a zonei euro, ajuns într-o situaţie incertă din cauza neînţelegerilor cu privire la extinderea fondului de salvare, relatează Reuters.

Franţa este de părere că Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară (EFSF) ar trebui transformată în bancă pentru a putea accesa ulterior finanţare de la Banca Centrală Europeană (BCE). Cancelarul german precum şi reprezentanţii BCE s-au arătat împotriva acestei soluţii.

"În Germania, coaliţia este divizată în ceea ce priveşte această problemă. Nu doar Angela Merkel este cea care trebuie să fie convinsă", a spus Sarkozy, potrivit parlamentarului Charles de Courson. Comentariul său a alimentat noi îndoieli cu privire la capacitatea liderilor europeni de a ajunge la o înţelegere privind modalitatea de salvare a zonei euro, până la summitul de la Cannes, Franţa, din 3-4 noiembrie. Acum o lună şi jumătate, liderii UE s-au angajat să prezinte un plan concret de rezolvare a situaţiei din Grecia şi, implicit, a pericolului care planează asupra monedei unice europene.

Un eventual eşec al acestor negocieri ar submina încrederea pieţelor financiare în moneda euro şi în capacitatea ei de a prevala crizei datoriilor suverane, care continuă să rămână nerezolvată de mai bine de doi ani şi care ameninţă viabilitatea pe termen lung a mondei unice europene

Motivul oficial al vizitei preşedintelui francez a fost participarea la un eveniment onorific pentru a marca sfârşitul mandatului preşedintelui BCE, Jean-Claude Trichet, însă Sarkozy ar fi profitat de ocazie pentru a sta de vorbă cu mai mulţi oficiali prezenţi, relatează sursa citată. Sarkozy a părăsit Germania la începutul serii pentru a ajunge la clinica unde

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Administrația Trump a interzis complet Universității Harvard să mai aibă studenți străini. Ce se întâmplă cu cei care îi urmează cursurile în prezent

HotNews acum 9 ore
Administrația Trump a revocat complet dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali, într-o confruntare tot mai tensionată cu prestigioasa instituție din Ivy League. Mii de studenți străini deja înscriși sunt nevoiți acum fie să

Țara în care oamenii se vor pensiona la 70 de ani. Este cea mai ridicată vârstă din Europa

HotNews acum 18 minute
Danemarca ar urma să aibă cea mai ridicată vârstă de pensionare din Europa, după ce Parlamentul a adoptat o lege prin care aceasta va fi crescută la 70 de ani până în 2040, relatează BBC, potrivit News.ro. Începând din 2006, Danemarca a legat vârsta

Traian Băsescu consideră că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă „trebuie să răspundă în fața legii”

HotNews acum 12 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că au admnistrat bugetul public „în interesul clientelei politice şi în interes electoral, încălcând grav şi Legea Finanţelor Publice şi Legea Responsabil

Donald Trump primește încă o lovitură. Un judecător federal din Boston a suspendat desfiinţarea Departamentului american al Educaţiei

Adevarul acum o ora
Un judecător federal a suspendat joi un decret prin care Donald Trump vrea să desfiinţeze Departamentul Educaţiei, dar şi decizia de a-i reduce masiv personalul.

Nicușor Dan: „Va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora” / „Există niște piedici sistematice pe care oricine vrea să deschidă o afacere în România le întâmpină”

HotNews acum 11 ore
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a salutat participarea numeroasă a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale „pentru că asta înseamnă că ei sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România” și a spus că „în

UPDATE - Două persoane au murit şi una a fost rănită, într-un accident rutier produs pe Centura de Nord a municipiului Craiova / Cum s-a produs accidentul

News.ro acum 10 ore
Două persoane au murit, joi seară, după ce o maşină şi o betonieră s-au ciocnit pe Centura de Nord a municipiului Craiova. UPDATE: IPJ Dolj a transmis primele date despre accident. ”Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au stabilit că un tână

VIDEO Ministrul Educației a semnat ordinul pentru „butonul roșu” în școli: „Este un mecanism de protecție”

HotNews acum 8 ore
Ministrul interimar al Educației, Daniel David, și-a prezentat raportul de activitate, joi, într-o intervenție live pe Facebook, și a anunțat cu această ocazie că astăzi a semnat ordinul de ministru pentru implementarea „butonului roșu” în școli. Or

OFICIAL Luka Modric și-a anunțat plecarea de la Real Madrid! Mesaj emoționant pentru fani: „Chiar nu știu cum să explic conexiunea specială pe care o am cu voi”

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
(39 de ani) și-a anunțat oficial plecarea de la printr-un mesaj pe rețelele de socializare. De asemenea, clubul blanco a emis un comunicat prin care a oficializat despărțirea de jucător.

România, în grupă cu Danemarca, Croaţia şi Japonia, la Campionatul Mondial de handbal feminin din acest an

G4Media acum 11 ore
Naţionala României va evolua în grupa A, la Rotterdam, cu reprezentativele Danemarca, Croaţia şi Japonia, la turneul final al Campionatului Mondial din acest an, găzduit de Germania şi Olanda, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 23 mai, de la ora 20.00

Gandul acum 9 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnaliștii Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii. Cu o combinație unică

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/31°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°