Moammar Gaddafi a fost un dictator-model. A guvernat mult, 42 de ani. A luat puterea, printr-o lovitură de stat, cum scrie la carte, pe când avea doar 27 de ani.
A prezentat poporului programe măreţe şi a inventat pentru naţiunea libiană un sietem de conducere social-politic fără egal pe lume. Şi-a construit un excepţional cult al personalităţii. A fost nemilos, brutal, a ucis. A sfărâmat orice opoziţie, a distrus toate visurile de libertate ale propriului popor. A avut la îndemână bogăţii neînchipuite. Ca orice dictator care se respectă, a reuşit să arunce în sărăcie marea majoritate a populaţiei, deşi ţara încasa zeci de miliarde de dolari anual din explaotarea bogăţiilor naturale, petrol şi gaze. Fiii săi au căpătat câte o felie de putere intrând în competiţie pentru a se poziţiona cât mai bine în ochii tatălui.
Colonelul a jucat toate cărţile posibile în politica regională şi mondială. A fost anti-colonialist. Apoi pan-arab. După care a devenit naţionalist african. A finanţat terorişti. A organizat atentate anti-occidentale. A aruncat în aer, deasupra localităţii Lockerbie, din Scoţia, un Boeing 747 al companiei Pan Am, fiind ucise 270 de persoane. A început derularea unui program pentru obţinerea de arme de distrugere în masă, bacteriologice şi nucleare.
S-a alăturat războiului anti-terorist declanşat de SUA după atentatele din septembrie 2001.
A reuşit să intre în graţiile Occidentului care i-a trecut cu vederea crimele. A fost primit cu toate onorurile în capitale precum Parisul sau Roma. Petrolul şi contractele grase oferite de Libia l-au făcut frecventabil. Banii nu au miros şi nu se împiedică de noţiuni cum ar fi democraţia, libertatea sau drepturile omului. Moammar Gaddafi a ştiut cum să conducă jocul şi părea să-l câştige la nesfârşit.
A izbucnit primăvara arabă. Dar, un dictator model nu renunţă niciodată. Este etern, imuabil
